Vom avea acum prilejul de a citi despre un personaj genial, în persoana lui Giambattista Vico, născut la Napoli – Italia, în anul 1668, ca fiu al lui Antonio, un modest librar și al Candidei Masullo, o femeie analfabetă, cu desăvârșire. G. Vico s-a pregătit în științe juridice, după care a mers la Cilento, în Vatolia, ca și preceptor pentru disciplinele juridice ale fiilor marchizului Domenico Rocca.
Dacă istoricul Eusebiu de Cezareea (sec. IV d.H.) nu ne-ar fi lăsat în Istoria Bisericească însemnările sale preţioase, acum am fi mult prea săraci în cunoaşterea adevărurilor din primele veacuri creştine.
Parcă nu-mi vine să mă despart de Gottfried Leibniz, filosof și matematician german, care a lucrat mereu la dezvoltarea sistemului său filosofic unic, el fiind faimos în domeniul matematicii pentru inventarea așa numitului calcul infinitezimal.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Când mă gândesc la „Înțelepciunea supremă a Domnului Dumnezeu”, inima mi se umple de bucurie dumnezeiască!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
În cele ce urmează se va pomeni cuvântul Monadă, care vine din limba greacă: monos – unul! Adică, Monada, singura substanță adevărată ca entitate spirituală, fără întindere spațială, singura unitate indivizibilă.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Cred că este necesar să mai arătăm câte ceva din gândirea savantului Gottfried Leibniz, anumite texte din lucrarea sa, Despre originea radicală a lucrurilor: „Până aici am vorbit ca simpli (nu știu cum ar fi fost cei „compuși”) fizicieni, acum trebuie să ne ridicăm la metafizică, servindu-ne de principiul mare, puțin întrebuințat de obicei, care spune că nimic nu se face fără o rațiune suficientă, adică nimic nu se întâmplă fără să fie posibil aceluia care ar cunoaște destul lucrurile să arate motivul suficient care-i determină, de ce lucrurile sunt astfel, și nu altfel.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Cum era și firesc, genialul Gottfried Leibniz, a scris despre „Armonia prestabilită” și că această „armonie” este fondată în Dumnezeu, în „originea radicală a lucrurilor”.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Noi, pământenii, avem probleme de deslușit pentru a hrăni mintea noastră, uneori, rebelă ca și acțiunile noastre. Omenirea a fost preocupată mereu de Universul în care suntem parte integrantă și, deci, cu menirea de a-i da de „capătul capătului”!
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Trebuie să-I mulțumim Domnului Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă, folosind cele mai fericire mijloace. Ploaia de savanți geniali și oamenii de cultură și științe, ni s-au dat ca îngeri purtători de lumină prin tenebrele întunecate ale veacurilor.
Pagina 11 din 106