A devenit deja un obicei ca la început de an școlar, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social – Filantropic și de Misiune, să desfășoare proiectul social filantropic,, Ghiozdanul meu” prin care copii proveniți din familii defavorizate să primească ghiozdane și rechizite școlare.
”Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta”. La fel și noi trebuie să miluim pe aproapele, cu cât mai multă milostivire este cu putință. Pentru că așa cum ne vom purta față de cei care sunt robi ca și noi în fața lui Hristos, la fel se va purta și Domnul față de noi.
În ziua de 21 septembrie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Bogați, Valea Zimbrului, Suseni și Glâmbocel Deal, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Fa binele! Si din castigul pe care ti l-a dat Dumnezeu de pe urma muncii tale, da tuturor celor lipsiti, fara deosebire; nu te intreba cui sa dai si cui nu. Da tuturor, ca si Dumnezeu da tuturor din darurile sale, El face sa rasara soarele peste cei rai si pestei cei buni si da ploaie si peste cei drepti si peste cei pacatosi.
Permanent trebuie să avem în minte această datorie sfântă: milostenia. Fiecare creştin este dator să fie darnic, asemenea pământului care întoarce seminţele primite însutit şi înmiit, să fie milostiv şi iertător, pentru că Părintele nostru Milostiv şi îndelung iertător este şi „face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Dumnezeu se ascunde în sărăcie: săracul întinde mâna și Dumnezeu primește, pentru că datoria celui ce primește este să împartă și altora din cele ce a primit.
Educația creștină, ce își propune să formeze caractere, urmărește aplicarea în practică a principiilor ei. În acest fel, omul nu se mai oprește la simpla învățare a elementelor de doctrină, trecând la lucrare, la punerea lor în practică. Aceasta este educația creștină integrală, ce trece dincolo de cea intelectuală și de cea religioasă, devenind educație morală.
Milostenia este acea exteriorizare în fapte a iubirii față de aproapele, o identificare cu cel aflat în suferință, trăirea intensă a iubirii, pornită dintr-o inimă ce suferă pentru cei care, într-un moment sau în altul, se află în necazuri.
În ziua de 20 septembrie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. V pastoral: Burluși, Ciofrângeni, Bârsești, Bârsești de Sus, Tigveni, Lacuri, Piatra și Poienari, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Când facem milostenie, așa să ne uităm în ochii celui sărman: ca la un frate ce ne ajută prin necazul ce și-l poartă cu răbdare și smerenie să facem și noi o faptă bună cu care Dumnezeu să ne mântuiască, o faptă cu care să dobândim Împărăția Cerurilor.
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi de binefacere, milostenie şi sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.
Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a promovat diferite proiecte social-filantropice realizate cu sprijinul credincioșilor din cuprinsul Eparhiei.
După cum apa scoasă din fântânile care s-au umplut prea mult se ridică din nou la înălțimea de dinainte, tot așa și dărnicia crește iarăși și se umple, pentru că iubindu-i pe săraci, prin ei aflăm mila lui Dumnezeu.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
Să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l primim pe cel străin, să-l vizităm pe cel din temniță, să-l hrănim pe cel flămând, să-i dăm să bea celui însetat, ca să avem îndrăzneală și să primim iertarea păcatelor, dar și să ne facem părtași acelor bunuri care depășesc cuvântul și mintea omenească.