A educa un copil nu înseamnă numai a-l orienta spre un sistem informațional construit doar pe asimilare de cunoștințe, ci înseamnă şi a-l forma și a-l convinge pentru un anumit mod de viață, bazat pe înțelegere și asimilarea valorilor spirituale perene. O educație edificatoare pentru viață vizează şi experiențe nemijlocite, trăite în cadrul unei comunități, începând din familie și continuând în școală și în viaţa Bisericii.
În ziua de 19.08.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Mioveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Scheau, Dobrogostea, Borlești, Lunca Stejeret, Merișani, Budeasa Mare, Budeasa Mică, Rogojina, Calotești, Găleșești II și Popești Găleșești, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
În ziua de 30 august 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Aluniș, Anghinești, Băiculești, Mănicești, Tutana, Tutana Deal, Valea Brazilor, Valea lui Enache, Vâlcele și Zigoneni, au oferit credincioșilor cu posibilități materiale reduse, pachete cu alimente.
Binefacerile noastre ne sunt cel mai adesea răsplătite, pentru că Dumnezeu, care este Părinte Bun şi Iubitor, nu uită pe cel care a rupt din puţinul său pentru a da şi celui lipsit, pentru a îmbrăca pe cel gol sau pentru a-l alina pe cel în suferinţă.
Dincolo de definiții, este clar că educația umanizează ființa umană încă de la naștere, adică îl face pe copil să ajungă om și să poată trăi între oameni. Poate că omul, dacă ar fi o ființă izolată, dacă ar trăi singur, atunci educația ar putea să fie facultativă sau superficială ori să lipsească de tot. Dar omul este o ființă socială și, deci, trăiește numai în comunitate și, câteodată, chiar în comuniune cu alți oameni, fapt pentru care educația este indispensabilă.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că: „A nu da săracilor din avere înseamnă a o prăda. Să nu vă îndoiţi, căci tot ce avem noi nu este proprietatea noastră, ci este a Domnului Dumnezeu, ori în ce chip am primit-o. Dacă noi ajutăm cu ea pe cei nevoiaşi, vom dobândi, prin aceasta, mare binecuvântare.
Cu intuiţia sa morală, Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă începerea actului de educare a copilului din primele momente ale vieţii lui, motivând că „ceea ce este fraged şi încă n-a căpătat o formă tare poate lua orice formă, pentru că este uşor de schimbat în altă formă”. Întipărirea unor învăţături înalte în sufletul încă fraged al copilului, arată Sfântul Ioan Hrisostom, face ca nimeni să nu poată să le desprindă de acolo, ele întipărindu-se asupra sufletului ca sigiliul pe ceară.
Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Calinic, Sectorul Social Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate pastoral-misionară la Unitatea de asistență medico-socială din Rucăr.
În ziua de 14 august 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din Cercul nr. 6 pastoral: Găvana I, Găvana III, Găvana IV, Sfântul Ilie,Sfânta Filoteia, Papucești I Trivale,Sfântul Ioan Valahul, Zăvoi, Drăganu, Slătioarele, Băbana, Spirești, Groși,Cotmeana și Lintești, au oferit credincioșilor daruri, pachete cu alimente, imbrăcăminte și anumite sume de bani pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestora.
Să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l primim pe cel străin, să-l vizităm pe cel din temniță, să-l hrănim pe cel flămând, să-i dăm să bea celui însetat, ca să avem îndrăzneală și să primim iertarea păcatelor, dar și să ne facem părtași acelor bunuri care depășesc cuvântul și mintea omenească.
Dacă ai săvârşit multe greşeli, dar ţi-ai făcut apărător milostenia, nu te teme; nicio putere de sus nu i se împotriveşte, ea cere ce i se datorează, ţinând în mână zapisul datoriei.
Rugăciunea și postul sunt lipsite de putere dacă nu sunt însoțite de milă. Fără milostenie, acestea nu se ridică la cer.
Dumnezeu este iubire smerită şi milostivă, iar criteriul ultim al judecăţii tuturor oamenilor indiferent de etnie, cultură, poziţie socială sau vârstă, este iubirea milostivă.
Milostenia tămăduieşte partea cea iute a sufletului, postul veştejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o găteşte către vederea celor ce sunt. Pentru că Domnul ne-a dat nouă poruncile potrivit cu puterile sufletului, ne învață Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că: „A nu da săracilor din avere înseamnă a o prăda. Să nu vă îndoiţi, căci tot ce avem noi nu este proprietatea noastră, ci este a Domnului Dumnezeu, ori în ce chip am primit-o. Dacă noi ajutăm cu ea pe cei nevoiaşi, vom dobândi, prin aceasta, mare binecuvântare.