news        mail   location

 
 

Că tot vorbim de Postul Mare, la Cernica se postea pe rupte, cum s-ar spune. Era un iureş duhovnicesc. Dinamism rar întâlnit. Simţeai că toată mănăstirea este în post, până-n temelii. Nu era de glumă.

 

Am citit că Sfântul Calinic, când era ieromonah, cu ascultarea de ecleziarh – cel ce se ocupă cu treburile bisericii – a primit de la stareţul său Dorotei binecuvântarea ca, împreună cu doi fraţi călugări, să pornească un post, asemenea celui ţinut de Iisus Hristos.

Zis şi făcut.

Cei trei s-au legat în faţa lui Dumnezeu că vor posti împreună, încurajându-se la rugăciune neîntreruptă. După vreo trei săptămâni, unul s-a lăsat, iar celălalt a înnebunit. Sfântul Calinic însă a continuat de unul singur pe drumul austerului post de patruzeci de zile.

După a cincia săptămână, Sfântul Calinic a leşinat şi nu s-a trezit decât în Duminica Tomii. Lângă el stătea, se ruga şi plângea, ascultându-l cu urechea, stareţul Dorotei, care singur se condamna că a dat binecuvântarea sa pentru asprul post negru de patruzeci de zile celor trei ostenitori zeloşi din vatra monahală a Cernicăi.

Sfântul Calinic nu s-a bucurat de postul lui prea aspru pentru un om. Nu l-a învrednicit Dumnezeu nici de bucuria Învierii Sale din acel an, iar pe deasupra a căpătat o mare durere de cap, de care se plângea deseori – cum spunea Anastasie Baldovin, ucenicul şi cronicarul său de suflet – durere pe care a avut-o până ce a murit.

Ştiind acestea, ne-am gândit şi noi, vreo trei călugări, să facem o încercare, cel puţin pe jumătatea celui făcut de Sfântul Calinic. La drept vorbind, eu doream să ştiu cât pot rezista fără apă şi mâncare. Tata îmi spunea că în război n-a mâncat nimic nouă zile, iar apă bea doar din urma copitelor de cal.

- Hai să postim şi noi! ne îndemna părintele Valeriu Bunea, protopsaltul mic de statură şi cu barba până la brâu. Ne-am hotărât. Cei trei: Bunea Ioan, Antonie monahul şi Calinic ieromonahul, s-au legat să nu bea şi să nu mănânce nimic patruzeci de zile, ca şi Sfântul Calinic. N-am mai îndrăznit să mai amintim de postul lui Iisus Hristos, ca să nu păţim şi noi vreo poznă.

După vreo trei zile, stomacul nu mai cerea mâncare sau apă. Peste vreo şapte zile, cam lihniţi de foame şi uscaţi de sete, am început să ne pândim unii pe alţii, dacă nu cumva, vreunul dintre cei trei, mănâncă sau bea ceva pe furiş.

- Halal să ne fie! zic eu despre mine, dar cu gândul ca să audă şi ceilalţi. Ne pândim unul pe altul, neavând încredere. Ce post mai e şi acesta? Ca să spun drept, eu nu-i credeam pe cei doi că se ţin de cuvânt. Dar nici ei nu aveau încredere în mine. Aşadar, ne tratam reciproc cu aceeaşi măsură.

Mai mare comedia!

Nu mai ştiu dacă au trecut vreo zece zile, când părintele Bunea are o hemoragie prelungită. Ne-am speriat. Nu ceruserăm binecuvântare de la stareţul Nifon Bărbieru. La îndemnul nostru adresat părintelui Bunea, că este necesar să bea ceaiuri şi să mănânce câte ceva, răspunsul lui era hotărât: NU!

Ca să-l scoatem din „apucătura evlavioasă”, noi, cei doi, de faţă cu el, am început a bea ceaiuri şi a gusta câte puţin. Atunci a început şi el să ne urmeze.

În câteva zile ne-am pus pe picioare şi ne-am lăsat de porneala pe postire, mult lăudată de vecinii de chilie, laudă care a început să ne placă şi nouă.

Greşisem de câteva ori. Nu luasem binecuvântare de la stareţ. Auzise toată mănăstirea că pornisem pe abstinenţă totală, deci lipsă de discreţie şi, ce era mai primejdios, că ne cam lăudam, în sinea noastră, că, dragă Doamne! noi nu suntem ca ceilalţi călugări. Diavolul mândriei se băgase pe fir şi îşi începuse lucrarea.

Acum ne era ruşine că ne-am apucat de ceva, ne lăudasem cu povestea postului şi o sfârşiserăm lamentabil.

Ne-am lămurit că postul şi rugăciunea nu sunt fapte de lăudăroşenie şi că trâmbiţarea lor este o pagubă pentru trup, dar mai ales pentru suflet. Discreţia postului ca şi a faptelor bune este cerută de Iisus Hristos. În clipa trâmbiţării, toată osteneala s-a făcut praf şi pulbere.

Noi am mai încercat postiri totale. Era un exerciţiu bun, dar cu prudenţă să nu ne îmbolnăvim. Aşa de prudent am fost, încât, nebând apă sau alte lichide, am făcut piatră la rinichi şi am de pătimit şi azi din cauza înfumurării cu postire trâmbiţată.

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar