news        mail   location

 
 

Ca să ne amintim şantierele în restaurare din Eparhia cea lungă şi lată cât o Elveţie, va trebui să începem cu Mănăstirea Bistriţa vâlceană. Mare nenorocire s-a întâmplat acolo, vreme de multe secole.

 

Mihnea cel Rău, supărat pe boierii Craioveşti, la începutul secolului al XVI-lea, a dărâmat mănăstirea, rămânând doar bisericuţa mică, numită bolniţă, pe ai cărei pereţi se zăreşte şi azi, semnătura scrijelită, pe frescă, Alexandru Odobescu, ministru pe vremea lui Cuza, care nu înţelegea mare lucru dacă zgâria ca ignoranţii, cu cuiul pe pereţi şi mai ales pe pictură.

Decretul 410 din 1959, aşa cum am mai amintit, a golit mănăstirile de călugări şi călugăriţe din România. Cu Bistriţa s-a întâmplat acelaşi lucru. Acolo s-a instalat o şcoală de asistaţi social, care au distrus aşezământul, iar când au plecat au vandalizat, pur şi simplu, întregul ansamblu.

Când am mers cu Episcopul Gherasim am găsit un dezastru. Întreaga clădire a mănăstirii era cuprinsă de cancerul numit ciuperca Merulius lacrimans. Această ciupercă intrată în clădire distruge tot lemnul. Aşa am găsit îmbolnăvită una din cele mai frumoase mănăstiri de sub Carpaţii Olteniei.

Deşi Episcopul Gherasim considera că este mai bine să facem o restaurare, mai ales de suprafaţă, că nu erau bani, la îndemnul meu, ne-am hotărât să se restaureze mănăstirea integral: decaparea cetăţii, suprimarea întregului lemn – uşi, ferestre, tavane, duşumele, acoperişuri.

A fost o muncă enormă. Am adus pe fraţii Bănică de la Bolintin: Marin cel cuminte, tăcut şi harnic peste măsură – s-a şi infectat de microbi tot decapând la clădire – şi Paul cel isteţ cu întreaga echipă de lucrători.

De la Bucureşti, prin cunoştinţe, am adus câteva tronsoane de schelă metalică. După plata schelei, trebuia să le dau 150 litri de vin. Episcopul Gherasim a spus să fac cum pot că va achita el costul.

Cred că a şi uitat cât de darnic este!

Gherasim Vlădica, fiind de meserie şi tâmplar, şi-a dat seama de volumul imens de lucru. Astfel s-au adus maşini şi s-a făcut un mare atelier, pe care l-a încredinţat stareţului Veniamin Micle care era preot duhovnic şi stareţ. S-au rostuit sute de metri cubi de scândură, din care urmau să se facă toate ferestrele, uşile şi acoperişurile ansamblului monahal.

S-a avut un mare noroc cu el. Ar fi păcat să nu amintesc de eforturile sale, din zi şi din noapte.

Fapta şi numele lui Veniamin Micle vor fi înscrise în cer, iar cărturăria sa abundentă face cinste culturii şi evlaviei româneşti.

Când şantierul a început să meargă, aud pe piosul Episcop Gherasim zicând, mai tărişor, ca să aud şi eu mai bine:

- Aşa, aşa! Fratele meu întru arhierie – când zicea aşa, urma ceva deosebit pentru mine – de acum Sfinţia Ta vei merge să te ocupi de şantierele de la Brâncoveni. Este mai greu acolo. Eşti tânăr şi poţi să rezişti mai mult ca mine. De acum, de Bistriţa mă ocup numai eu. Este şantierul meu.

M-a amuzat povestea. Am înţeles şi m-am îndreptat spre Mănăstirea Brâncoveni.

O altă nenorocire!

Mănăstirea zăcea în ruină de multă vreme, atinsă de prevederile aceluiaşi draconic decret ateo-comunist.

De sus, de pe platoul brâncovean, unde era o gospodărie colectivă, cu oi, boi, porci, vaci, cai şi alte galiţe, toate dejecţiile cu miros insuportabil, veneau peste întregul aşezământ, clădiri, biserici, grădini, fântâni cu apă.

Aici aveam să lucrez şi să supraveghez mai mulţi ani lucrările care se desfăşurau la aşezământul brâncovenesc, cu ajutorul Elenei Bărbulescu, Inspector General al Învăţământului pe judeţul Olt, sora lui Nicolae Ceauşescu, fostul Preşedinte al României.

A fost un mare noroc pentru Mănăstirea Brâncoveni această doamnă, care nu se cocoţa în mândrii, că ar fi sora Şefului Statului, a cărui faţă nu o vedea decât cu aprobarea Elenei Ceauşescu, după propria mărturie.

Vom arăta felul cum s-a implicat în marea restaurare de la Brâncoveni.

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

 

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar