news        mail   location

 
 

Acum vorbim despre cele dintâi Cărţi ale omenirii, scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt. Evreii numesc aceste Cărţi: Tora = „Lege” şi numirea de Pentateuh, care înseamnă „Cele Cinci Cărţi”, şi vine de la cuvintele greceşti pente = „cinci” şi teuhos = „Carte”.

Cele Cinci Cărţi, scrise de Moise, sub inspiraţia Duhului Sfânt, sunt: Facerea, sau Geneza, cuprinzând crearea universului şi a neamului omenesc; Ieşirea, sau Exodul, care relatează eliberarea poporului evreu din robia egipteană; Leviticul, ne arată care sunt funcţiile preoţeşti şi alte reguli de viaţă; Numerele, descriu numărătoarea sau recensământul, făcut asupra poporului evreu din pustie şi Deuteronomul, care se traduce din limba greacă: „A doua Lege”, o reluare mai în amănunt a Legii primită de Moise în Muntele Sinai.

La început, toate „Cele Cinci Cărţi” numite şi Pentateuh, au fost într-o singură carte. Împărţirea pe care o avem noi astăzi a fost făcută de către traducătorii Septuagintei, în secolul al III-lea î. H., fără a se ştirbi ceva din unitatea operei biblice.

Neîndoielnic, Moise Profetul este considerat drept autorul Pentateuhului, fapt ce reiese din întregul text, iar Biserica, Tradiţia şi Şcolile Rabinice au omologat această atestare încă din vremea apostolică.

Iată, drept dovadă, că Însuşi Hristos ni-l arată pe Moise ca autor al Legii: „Oare nu Moise v-a dat Legea?”[1]; „toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise…”[2], iar Sfinţii Evanghelişti, ne relatează: „Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor după Legea lui Moise…”[3]; „căci legea prin Moise s-a dat”[4]; „L-am aflat pe Acela despre Care a scris Moise în Lege.”[5]

De asemenea, când Sfântul Apostol Pavel era în lanţuri la Roma şi-l propovăduia pe Iisus, se ostenea să arate: „ca şi din Legea lui Moise, şi din prooroci să-i încredinţeze despre Iisus”[6], iar romanilor le scrie, mărturisind: „Într-adevăr, Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege.”[7]

Vom rezuma cele de mai sus prin cuvintele lui Bartolomeu Valeriu Anania: „Genul teatrului liric cultivă uvertura nu numai ca deschidere pregătitoare, ci şi ca o sinteză a tuturor motivelor muzicale ce se vor desfăşura şi se vor împleti, amplificate, în întreaga operă. Din unghiul acestei comparaţii, Pentateuhul este uvertura operei mântuitoare a lui Dumnezeu.”

Orice cărturar sau necărturar, din orice neam ar fi, trebuie să citească această operă mântuitoare.

A ne aduna mereu în gândirea lui Dumnezeu, obârșia noastră dumnezeiască (divino-umană), înseamnă de fiecare dată întâlnire cu Izvorul Vieții Veșnice!

Calinic Argeșeanul

 

[1] Ioan 7, 19

[2] Luca 24, 44

[3] Luca 2, 22

[4] Ioan 1, 17

[5] Ioan 1, 45

[6] Fapte 28, 23

[7] Romani 10, 5

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar