news        mail   location

 
 

Septuaginta, adică Biblia sau Sfânta Scriptură este aceea care a cuprins în canonul ei cele două cărţi sub denumirea de Paralipomena, ceea ce înseamnă din limba greacă „a omite”, „a lăsa de o parte”.

Adică, putem înţelege mai desluşit, „ceea ce nu s-a spus”, ele fiind o completare la cele patru cărţi ale Regilor despre care a fost vorba.

Autorul celor două cărţi se opreşte în mod special asupra morţii tragice a regelui Saul din cauza faptului că a consultat pe vrăjitoarea din Endor, încălcând legea lui Dumnezeu. Cât despre regele David, este prezentat ca rege ideal. Se descrie, cu lux de amănunte, evlavia suveranului care a iniţiat şi a pregătit zidirea Templului, legiferând atribuţiile sacerdoţiului şi strălucirea cultului.

Regele Solomon ocupă şase capitole închinate zidirii şi sfinţirii Templului şi este prezentată o imagine apostolică a marelui rege. După cum se percepe miezul cărţilor Paralipomena sau Cronici I şi II, gândirea istoricului scriitor are nuanţe profetice. Din text şi context, reiese limpede, că atât Neco al Egiptului, Nabucodonosor al Babilonului cât şi Cirus al Persiei, conducători ai imperiilor de care depindea soarta poporului lui Israel, sunt instrumentele lui Dumnezeu, fie pentru mustrarea şi pedepsirea poporului plin de păcate, fie pentru eliberarea poporului captiv şi prea mult chinuit.

S-ar părea că iscusitul autor ar face parte din tagma leviţilor şi ar fi chiar Ezdra, după unii exegeţi biblici.

Ca dată a scrierii, aceasta s-ar putea plasa între anii 538 î. H., când Cirus dă edictul, şi 330, domnia marelui împărat Alexandru cel Mare.

Conţinutul cărţilor este important şi pentru faptul că aduce date suplimentare faţă de cele patru Cărţi ale Regilor, care au fost sumar prezentate.

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar