news        mail   location

 
 

Sunt bucuros să continui cu scrierea tabletelor medicale, ghidându-mă după cercetările savantului Alexandru Ciurea, arătate pe înțelesul tuturor, cuprinse în cartea sa.

 

Așadar: „Al optulea mister al Creierului, care este studiat și în privința căruia se caută un răspuns cât mai competent din partea cercetătorilor, este visul. Visele nu le putem să le explicăm în totalitate, ele reprezintă o descifrare, o reinterpretare a realității prin care am trecut. Visul ne prezintă exact preocupările de peste zi, pe care le-am efectuat și vrem în continuare să le rezolvăm, problemele care de multe ori ne afectează: psihic, logistic, financiar, apăsările din familie sau din afara ei care se acumulează peste zi sau în ultimele săptămâni. De multe ori, aceste vise au și o componentă spirituală, mistică. Sunt oameni care au văzut în vis un anumit sfânt, preot, anumite minuni sau anumite elemente spirituale cu totul deosebite. Nu pot fi contestate. Ajungem la persoane care-și visează părinții în apropierea zilelor în care au loc ritualurile religioase, de parastas, de exemplu, și atunci îi vizualizează chiar și în vis. Explicația științifică există: te concentrezi asupra faptului că au trecut 7 ani și bunicului sau tatei trebuie să-i faci un parastas. Gândindu-ne constant la acest lucru, îți apare în somn și vizualizezi ultima  imagine a bunicului sau a tatei legată de acest lucru. Ce se petrece exact în creierul nostru e foarte greu de explicat; putem spune că imaginile stocate în acea cutiuță pe care o avem, a memoriei, și care poartă denumirea de hipocamp, peste noapte, când e totul în liniște și ne gândim la aceasstă problemă, sunt scoase din cutiuță dintr-odată și revedem pe bunicul sau pe bunica ori pe tata, în anumite situații, anumite conjuncturi. Visăm acea persoană, ne aducem aminte ce a spus, cum s-a mișcat, cum s-a comportat în anumite situații. Acestea sunt visele.”

Un anumit soț, în viața lui conjugală n-o fost fidel soției sale, dar soția n-a călcat pe alături. După ce a murit, se arăta soțului în vis, în chip luminos, și-l amenința cu degetul, fără să scoată un cuvânt, și asta mereu. Cere un sfat. I se spune să facă rugăciuni, ca să-l ierte, mai ales că după moarte își dublase aventurile. S-a pus pe spovedanie, pocăință, rugăciuni și abstinență. Când îl lua valul ispitelor, apărea soția cu un deget mare, amenințând. Să luăm aminte!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar