news        mail   location

 
 

Noi, cei de azi, de vrem sau de nu vrem, suntem: „Moștenitori ai drepturilor pentru păstrarea  cărora părinții noștri au luptat veacurile trecute, fie ca aducere aminte a acelora să deștepte în noi sentimentele ce avem de a păstra și de a mări pentru viitorime această prețioasă moștenire”, așa cum ne îndeamnă sfântul istoric, Nicolae Bălcescu, în operele sale, retipărite în anul 1960.

 

Un gânditor român, a scris cu convingere, că: „Este cunoscută eroica rezistență opusă de poporul nostru românesc, sub steagul unor mari domnitori și conducători de oști ca Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș și alții, împotriva dominațiilor străine, pentru apărarea gliei strămoșești, rezistență care a impus respect dușmanilor și prețuire prietenilor!”

Istoricul Constantin Giurescu, în Istoria Românilor, ca și alți istorici, au amintit în operele lor despre ceea ce a lăsat scris despre noi, Părintele istoriei antice, Herodot: „Geții (geto-dacii) sunt cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci”, o onoare absolută, ca să fii remarcat în Istoria popoarelor lumii cu virtuți: drepți și viteji!

Ce poate fi mai potrivit și mai mângâietor ca să te afli făcând parte din așa spiță de neam nemuritor?

Cum să nu-l îmbrățișez pe istoricul și omul de inimă, Vasile Pârvan, care, doar pe studii și cercetări științifice a putut scrie (scrisul său este ca și al lui Nicolae Iorga), cele ce ne-au rămas ca testament viu peste veacuri: „Apărarea pământului dacic de regele Decebal și poporul său a fost un imn de iubire cum rar au mai înălțat popoarele moșiei lor amenințate” (Vasile Pârvan, Memoriale).

În lucrarea sa, Atitudini și Mărturisiri, scriitorul Ion Slavici, a spus: „Ștefan a fost mare, fiindcă lumea în care el a trăit a fost puternică, ideile care l-au condus au fost mărețe!”

Să gândim măreț și sfânt pentru toți, dar pentru România, martiră în Istoria lumii, în mod cu totul dinamic și entuziast!

Gânduri mari! Oameni mari!

Popor mare, în Istorie!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar