news        mail   location

 
 

Câteodată, auzim rostindu-se, cu o stare hazlie: „Ce stai pe gânduri, ca baba între scânduri!” Adică în sicriu! Asta înseamnă că nu ai niciun fel de gânduri. Dură vorbă, un fel de zicere funebră, și cum, iarăși s-ar zice, că ești ca un mort, dacă nu ai gânduri. Este devastator să fii pustiu de gânduri, și mai ales de gânduri bune!

 

Se știe, dar repetăm, că nu stai degeaba atunci când gândești. Există o muncă ce se vede și una care nu se vede și este o deosebire între a contempla și a gândi. A contempla, înseamnă a adânci, a gândi, înseamnă a munci! Degeaba se scandează: noi muncim, noi nu gândim! Cei ce spun așa, trebuie să știe, că a munci, fără a gândi bine, înseamnă a munci prost și nefolositor.

Cine nu știe că a gândi bine, frumos și dinamic, este a te înălța? Tot ce s-a construit în lume, în decursul veacurilor, este rodul unei gândiri inspirate de Domnul Dumnezeu! Pentru a gândi înseamnă a crede, a nădăjdui și a iubi ceea ce întrupezi cu voință și multă osteneală.

Nimeni dintre oameni nu a fost scutit de a sta de vorbă cu sine însuși, deci, nu există ființă cugetătoare să n-o fi făcut, fără să-și dea seama de câte ori în viață. S-ar putea spune chiar că vorba nu constituie niciodată un mister mai mare decât atunci când pătrunde în sufletul unui om, trecând din gândire în conștiință și întorcându-se din conștiință în gândurile noastre.

De asemenea, se știe că gândirea este munca inteligenței, iar din bogăția gândirii rezultă abundența vorbirii. Victor Hugo, scriitorul francez, scrie: „Acel care vorbește bine, cheltuiește într-o cuvântare de o oră meditația avută într-o zi, într-o săptămână, într-o lună, uneori toată viața.”

Este bine să mai adăugăm, că gândirea este o putere, cea mai mare, dacă este bună și frumoasă, și este un suflu care mișcă lumea, în mersul ei; pentru că pretutindeni și întotdeauna, acești visători, numiți gânditori și poeți, pricep viața universală și am putea spune, însăși respirația umanității. Fiecare dintre noi are gândirea lui, dar această gândire să o punem sub mantia gândirii lui Iisus Hristos!

Să ne eliberăm de gândurile haotice, întunecate și fără zori de zi!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar