Marele gânditor și filosof Aurelius Augustin a venit pe lume în anul 354 d. Hr., în Tagaste, un micuț orășel din nordul Africii, dintr-o mamă creștină și un tată păgân, fiind educat să ajungă retor și să predea Retorica în orașul său natal.

A urmat Cartagina, Roma și Milano, unde a ocupat demnități. Episcopul Ambrozie al Milanului a avut o mare influență asupra lui Augustin, atrăgându-l la creștinism, iar în anul 386, s-a convertit și s-a dedicat scrierii de lucrări creștine, majore, cum ar fi: Despre liberul arbitru (388-395); Marea carte: Confesiuni (401); Despre Cetatea lui Dumnezeu  (413-477). În anul 395 a devenit episcop de Hippona, la vârsta de 75 de ani, când orașul a fost jefuit și asediat de vandalii migratori.

Fericitul Augustin a fost preocupat de problema răului din lume, întrebându-se: „Dacă Dumnezeu este în întregime Bun și Atotputernic, de ce există răul în lume?” Cugetând atent, Augustin a ajuns la concluzia că Dumnezeu nu a creat răul în lume! Domnul Dumnezeu, creând omul, ca ființă rațională, trebuia să-l înzestreze cu voia liberă, numindu-se liberul-arbitru, dându-ne posibilitatea de a alege, după voia noastră, între Bine și rău, așa deschizându-se ușa ca, primul om, Adam, să aleagă neascultarea – răul, în locul ascultării de poruncile Domnului Dumnezeu, mâncând din fructul oprit, din Pomul Cunoașterii, pe care dacă-l ocolea, n-am fi ajuns în această stare de păcătoșenie.

Cum explică Fericitul Augustin răul natural?

După cum se știe, majoritatea filosofilor, mai mari și mai mici, de după Fericitul Augustin, au fost chinuiți de problema răului din lumea aceasta și mai ales de răul care bântuie bietele noastre ființe. Fericitul Augustin și-a liniștit sufletul zbuciumat, elaborând lucrarea sa, între anii 388-395 „Despre liberul-arbitru”. Fără această stare a omului de a fi liber să facă binele și răul, nu se poate lămuri decât prin însăși această periculoasă manifestare a Rațiunii, a neînvinsei libertăți. Filosoful David Hume, mai târziu, nu este suficient lămurit, de aceea, răul din lume și din om, l-au făcut să aducă argumente împotriva Creștinismului. Susținea că Suferința este ceva real pentru că persoana bolnavă este supusă suferințelor de tot felul și se întreabă: „Cum se explică atunci relele naturale, precum cutremurele și epidemiile?” Tot el își răspunde, în Confesiunile sale celebre că, dacă liberul-arbitru este o realitate în viața omului, tot omul este acela care are posibilitatea să aleagă, dar, alunecând spre cele rele, pentru că-i mai comod pentru fiecare dintre noi, învinovățim pe Domnul Dumnezeu (îndrăznim și asta), că El este vinovat de răul din lume și nu noi, niște iresponsabili pentru faptele noastre. Noi, pământenii, dăm vina, când pe Domnul Dumnezeu, când pe diavolul, dar pe noi, nu dăm vina niciodată! Să dăm vina doar pe noi înșine!

Și să ne aducem aminte de mama celebră a Fericitului Augustin, care s-a rugat toată viața ca fiul său să scape de răul care-l bântuia! Așa a ajuns convertit la Creștinism, a scris opere salvatoare și a ajuns un mare Ierarh al Bisericii!

Care este silogismul Fericitului Augustin?

„Oamenii sunt ființe raționale! Pentru a fi raționali, oamenii trebuie să aibă liberul-arbitru. Aceasta înseamnă că trebuie să fie capabil să aleagă între bine și rău! Prin urmare ființele umane pot acționa bine și rău! Așadar, Domnul Dumnezeu nu este părintele celor rele!” (Apud. Filosofie. Idei fundamentale, pag. 73).

Calinic Argeșeanul