news        mail   location

 
 

Aminteam în materialul trecut, de Avicenna (980-1037), după numele său inițial Ibn Sina, născut în Bukhara, în Uzbekistanul de azi. El a scris în limba arabă, limbă în care se învăța carte în lumea islamică, limba sa natală fiind limba persană.

 

A fost un copil-minune, care și-a depășit profesorii întru ale Logicii, Filosofiei, dar și al Medicinei, mai ales. Și-a petrecut viața pe la curțile diferiților prinți, ca medic, dar și consilier politic, din care se moare foarte ușor și, sigur, din cauza intrigilor. A scris enorm: 200 de lucrări pe diferite teme, cum ar fi matematica, Fiziologia animală, Mecanica solidelor, Sintaxa limbii arabe, etc. A murit, medic fiind, din cauza confuziei ce s-a făcut, când a luat tratament, cineva, din răutate, i-a schimbat rețeta, cu bună știință. Atenția le medicamente! Niciun hap, fără cap!

Cine poate răsfoi unele din lucrările lui Avicenna: Cartea Vindecării (1014-1020); Canonul Medicinei (1015); Sfaturi și notițe (1030), va avea bucuria să prețuiască pe cel mai important filosof al tradiției arabe și unul dintre cei mai mari gânditori ai lumii, drept filosof și nu teolog islamic, alegând înțelepciunea greacă și calea raționamentului și a dovezilor, considerându-se un urmaș al lui Aristotel.

Și acum ceva despre omul plutitor! Avicenna propune să ne privăm de simțurile noastre (un fel de detașare) pentru a nu mai avea posibilitatea de a primi informații. Să presupunem că am venit pe lume, dar în starea de prunc, sunt dotat cu întreaga inteligență adultă. Apoi, să ne imaginăm că sunt legat la ochi și că plutesc în aer, membrele mele fiind separate unele de celelalte, astfel încât nu pot atinge nimic. Să ne imaginăm că suntem lipsiți total de senzații (de simțire) și cu toate acestea constat că exist. Însă, se întreabă Avicenna: ce este acest sine care sunt eu? Sinele pe care îl considerăm existent, nu poate fi considerat ca având dimensiuni: lungime, lățime sau înălțime. Nu are nicio componentă fizică. Și dacă aș fi capabil să-mi imaginez, de exemplu, o mână, nu m-aș gândi că aparține acestui sine despre care știu că există. Ce rezultă din aceasta? Că sinele omenesc – ceea ce sunt eu – este diferit de trup sau de orice altă componentă fizică. Iar acest experiment: Omul Plutitor, spune Avicenna, este o modalitate de a ne reaminti de existența minții drept ceva diferit de trup și că mintea nu poate fi ceva material.

Ceea ce m-a bucurat în gândirea lui Avicenna a fost meditația: „Conversația secretă este o întâlnire directă între Dumnezeu și suflet, lipsită de orice constrângeri materiale.”

Ceea ce știm și noi, după secole de gândire, este faptul că mintea nu poate fi niciodată similară (sau asemenea) trupului nostru, în integralitate sau ca parte al acestuia. Omul este ființă necunoscută în tainele sale și azi și așa va rămâne pururea.

În conversația secretă cu Dumnezeu, putem afla mai multe taine, ca să plutim în înțelesuri înalte!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar