În perioada Postului Mare, mai ales, rugăciunea cea mai des folosită, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, este: “Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, slugii Tale. Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin”.

Această unică rugăciune, ca un program duhovnicesc  de urmat, de fiecare dintre noi, a fost alcătuită sub inspirația Duhului Sfânt de către Efrem Sirianul (cca. 306-373). Acest sfânt s-a născut în Nisibis (Siria). S-a botezat în anul 324, intrând în școala Catedralei din locul său de naștere. În anul 363 s-a călugărit, trăind într-o peșteră din apropierea Edesei, unde a scris exegeze și imnuri care au fost încorporate în Sfânta Liturghie și traduse în câteva limbi străine.

Marea bucurie din anul 370 a fost, când Sfântul Vasile cel Mare îl cheamă pe nume pe Sfântul Efrem Sirul, el fiind, ca oricare creștin la slujbă, după care l-a hirotonit întru diacon. Mare iubitor de oameni, în perioada foametei din 372, a organizat o mare acțiune de a aduna milostenii pentru cei înfometați.

Scrisul său este curat, plin de puterea Duhului Sfânt, iar rugăciunea-program, Doamne și Stăpânul vieții mele, trebuie să fie programul fiecăruia dintre noi, pe tot parcursul vieții.

Vom face câteva referiri la fiecare parte din rugăciune pentru a ne fi mai ușor să înțelegem bucuria duhovnicească, din care trebuie să ne împărtășim.

Când rostim, plini de evlavie: Doamne și Stăpânul vieții mele, ne adresăm lui Dumnezeu, recunoscându-L drept Creatorul nostru, Părintele nostru ceresc întru gândirea Sa am fost, precum și în voința și iubirea Sa de a ne întrupa aici pe Pământ. Asupra fiecăruia dintre noi, harul și purtarea de grijă a Sfintei Treimi se revarsă cu multă îmbelșugare. Pentru această stare unică, investiția lui Dumnezeu – purtarea Sa de grijă –noi trebuie să devenim conștienți, cu toată puterea de pricepere, astfel, recunoscând o realitate de fapt.

De îndată ce putem ajunge la această bucurie, de a recunoaște lucrarea dumnezeiască în viața noastră, gândul și inima ne îndeamnă să recunoaștem pe Dumnezeu nu doar ca și Ziditor al nostru, ci și mai mult, ca Stăpân al vieții noastre.

Așadar, dintru începutul rugăciunii noi ne adresăm Creatorului nostru considerând că nu avem alt Stăpân al vieții noastre, divino-umane, decât pe Dumnezeu, de Care să ascultăm, împlinind poruncile dumnezeiești, mai presus decât de cele omenești, imperfecte, dacă nu au ca miez de viață, seva binefăcătoare a Evangheliei lui Hristos.

Orice creștin ortodox din lume, pe lângă rugăciunile pe care le face în mod obișnuit, să adauge, cu dragoste, și rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

Calinic Argeșeanul