Auzeam pe unii dintre creștini, dar deseori și tineri, privind retrospectiv la Colegiul Apostolic, adică Ucenicii lui Iisus, care încă nu primiseră puterea Duhului Sfânt, că ar fi fost cuprinși accidental de anumite stări de suflet, nu tocmai la înălțimea chemării lor misionare!

Am rămas îngrijorat gândindu-mă că: Apostolul Petru s-a lepădat de trei ori în cântec de cocoși; Iuda a vândut pe 30 de arginti pe Învățătorul și Domnul Iisus; Iacob și Ioan erau pruncii mamei, pe care orice mamă și-i dorea: pe unul de-a dreapta lui Iisus și pe celălalt de-a stânga, în Împărăția Sa; ceilalți Ucenici, în grădina Ghetsimani, la rugăciunea lui Iisus, obosiți, și fără prea mult exercițiu al rugăciunii, sărmanii de ei dormeau; iar Toma, zis și Geamănul, cel cu studii de medicină, ațipea și iar se trezea, tot uitându-se și ascultând pe Iisus, cum se roagă cu lacrimi de sânge, spunându-i Tătălui Ceresc: „Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor” (Ioan 17, 20).

Se înțelege, că Iisus Hristos nu S-a rugat numai pentru ucenicii Săi, ci și pentru noi, de-a pururi, care credem în Iisus Hristos Domnul. Avem, așadar, garanția sigură, eternă, a rugăciunii Mântuitorului nostru pentru întreaga omenire.

Tot așa credem, că și Toma Geamănul, a fost în bucuria Rugăciunii lui Iisus Hristos: „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 19-23).

De la această misterioasă întâlnire, Toma Geamănul era lipsă. Probabil că, fiind doctor, precum se spune în tradiție, se gândea la viața sa mai mult, pentru a nu o expune primejdiei, ascunzându-se cu grijă de a nu fi găsit de prigonitori: „Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 24-25).

Hotărât, Toma Geamănul, ca un medic chirurg și-a arătat mărturisirea în chip pragmatic: dorea să atingă pe Iisus, pentru a fi sigur, să mărturisească Învierea Domnului Iisus Hristos! Am putea spune că Toma Geamănul era ucenicul lui Iisus, care voia cel mai mult să adeverească Învierea din mormânt.

Nu știm ce a fost după aceea în inima hotărâtă și învăpăiată de dragoste a lui Toma Geamănul, și nici impresia pe care a lăsat-o celorlalți ucenici ai Domnului Iisus. Așteptarea misterului se apropia de sfârșit: „Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 26-28).

Întâlnirea aceasta, rămâne peste veacuri ca o mărturie a adeveririi Învierii Domnului Iisus Hristos, reală, vizibilă, tactilă, și nu o apariție iluzorie, de această adeverire bucurându-se veacuri și milenii de-a rândul, neamul omenesc binecredincios.

Parcă auzim, din adânc de vremuri, răspunsul ucenicului Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 28-29).

Bătrânul Sfântul Ioan Evanghelistul, apoteotic, încheie capitolul 20 al Evangheliei sale, astfel: „Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.” (Ioan 20, 31).

Mărturisirea lui Toma Geamănul, cu curaj absolut, și cu dorul de a experimenta, pe viu, existența lui Iisus Hristos după Învierea Sa din mormânt, a asigurat pe toți cei care cred: „Că este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!” (Ioan 20, 31), și că s-a pus capăt pentru totdeauna, tuturor încercărilor de a se arunca îndoieli în minunea Învierii, spulberându-se toate încercările și tălmăcirile tendențioase. 

Se spune, că Sfântul Toma a fost rânduit să propovăduiască, tocmai până în îndepărtatele Indii. Cu el a mers Iisus Cel înviat, din tenebrele morții.

Însă, atunci când Toma Geamănul, se uita la degetul arătător, care a rămas înroșit de Sângele lui Iisus, din coasta Sa, Toma cel necredincios la început, vindecându-se de necredință, plângea cu amar, ca oarecând Petru care s-a lepădat de Iisus.

Iar noi, bucurându-ne de ziua și Duminica Tomii, să-i mulțumim, Domnului Dumnezeu, că ne-a făcut o bucurie ca aceasta, adeverindu-ne Sfântă Învierea Sa, cea de-a treia zi, și că se roagă și pentru noi cu suspine negrăite să nu cădem din credința cea adevărată!

Sfinte Apostole Toma, te rugăm să ne ajuți să mărturisim și noi, așa cum tu ai făcut, acum două mii de ani, și cu tine, să zicem din adâncul inimii: Domnul meu și Dumnezeul meu!

Calinic Argeșeanul