news        mail   location

 
 

În anul 1875 a venit pe lumea aceasta Giovani Gentile, în sărăcăcioasa Sicilia, la Castelvetrano din Italia. Din tinerețe a fost influențat de profesorul său de filosofie Donato Jaja în timpul studiilor la Pisa și scrie, astfel, despre profesorul său: „el a fost acela care a deșteptat în mine germenii latenți ai vieții speculative; el mi-a dat pâinea spiritului din care eu și azi mă hrănesc, el mi-a dăruit întreagă dragostea lui, el mi-a fost de fapt al doilea părinte spiritual al cărui ochi atent veghea cu dragoste asupra copilului său spiritual și când acesta era departe de el, încurajându-l”.

 

După terminarea studiilor, a fost profesor de filosofie la Campo Basso și Neapole (1898-1906). A ținut prelegeri libere de filosofie (1903) și scrie în revista „Critica” dimpreună cu Benedetto Croce, în aceeași structură filosofică, cu care a legat o rodnică prietenie. În anul 1906 devine profesor de Istoria Filosofiei la Universitatea din Palermo, iar în 1914, după moartea lui Jaja Donato, ocupă catedra de Filosofie de la Universitatea din Pisa și apoi la Roma, continuând să clădească la edificiul început de susținătorul său.

Filosoful Gentile continuă linia marilor filosofi înaintași italieni: G. B. Vico, Bertrando Spaventa, dascălul lui Jaja, sistemul filosofic fiind unul idealist. Idealismul său este absolut: „Conștiința, de fapt, nu se înfățișează decât ca o sferă a cărei rază este infinită; pentru că, orice sforțare s-ar face în scopul de a gândi sau a se închipui alte lucuri și conștiințe în afara conștiinței noastre, idealismul lui Gentile este un idealism actualist, întrucât el reduce întreaga existență spirituală în actul viu spiritual, ce clipă cu clipă și mereu altul  și dincolo de care nimic nu este: „atâta spirit, cu un cuvânt, atâta bogăție spirituală, câtă viață spirituală în act” (pag. 719).

În toată opera lui filosofică, Gentile pune într-o valoare cu totul nouă, adânca înțelepciune a filosofiei creștine: „Adevărul este înlăuntrul omului, nu în afară; „omul, nu e om de la natură”; „omul este om întrucât se face om”; „omul este o eternă făgăduință”; sunt adevăruri izvorâte dintr-o pătrunzătoare analiză a sufletului omenesc.”

Să semnalăm câteva din operele sale: Somario di pedagogia – 1912; Teoria generale dello spirito come atto puro – 1916; Preliminarii la studiul copilului – 1924, tradus în românește de Z. Giorgio-Alberti în 1942, Editura Cugetarea.

Câteva titluri din opera sa: Unde să se caute adevărul? Puterea lucrării omenești! Natură și Spirit; Împotriva amăgirii limbajului; Infinitatea conștiinței; Omul este om întrucât se face om; Omul eterna promisiune; Eterna copilărie a spiritului; Omul, propriul său meșter; Lumea morală; „Celălalt” care e în noi; Adevărata societate; Filosofia ca viață!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar