În anul 1875 a venit pe lumea aceasta Giovani Gentile, în sărăcăcioasa Sicilia, la Castelvetrano din Italia. Din tinerețe a fost influențat de profesorul său de filosofie Donato Jaja în timpul studiilor la Pisa și scrie, astfel, despre profesorul său: „el a fost acela care a deșteptat în mine germenii latenți ai vieții speculative; el mi-a dat pâinea spiritului din care eu și azi mă hrănesc, el mi-a dăruit întreagă dragostea lui, el mi-a fost de fapt al doilea părinte spiritual al cărui ochi atent veghea cu dragoste asupra copilului său spiritual și când acesta era departe de el, încurajându-l”.

După terminarea studiilor, a fost profesor de filosofie la Campo Basso și Neapole (1898-1906). A ținut prelegeri libere de filosofie (1903) și scrie în revista „Critica” dimpreună cu Benedetto Croce, în aceeași structură filosofică, cu care a legat o rodnică prietenie. În anul 1906 devine profesor de Istoria Filosofiei la Universitatea din Palermo, iar în 1914, după moartea lui Jaja Donato, ocupă catedra de Filosofie de la Universitatea din Pisa și apoi la Roma, continuând să clădească la edificiul început de susținătorul său.

Filosoful Gentile continuă linia marilor filosofi înaintași italieni: G. B. Vico, Bertrando Spaventa, dascălul lui Jaja, sistemul filosofic fiind unul idealist. Idealismul său este absolut: „Conștiința, de fapt, nu se înfățișează decât ca o sferă a cărei rază este infinită; pentru că, orice sforțare s-ar face în scopul de a gândi sau a se închipui alte lucuri și conștiințe în afara conștiinței noastre, idealismul lui Gentile este un idealism actualist, întrucât el reduce întreaga existență spirituală în actul viu spiritual, ce clipă cu clipă și mereu altul  și dincolo de care nimic nu este: „atâta spirit, cu un cuvânt, atâta bogăție spirituală, câtă viață spirituală în act” (pag. 719).

În toată opera lui filosofică, Gentile pune într-o valoare cu totul nouă, adânca înțelepciune a filosofiei creștine: „Adevărul este înlăuntrul omului, nu în afară; „omul, nu e om de la natură”; „omul este om întrucât se face om”; „omul este o eternă făgăduință”; sunt adevăruri izvorâte dintr-o pătrunzătoare analiză a sufletului omenesc.”

Să semnalăm câteva din operele sale: Somario di pedagogia – 1912; Teoria generale dello spirito come atto puro – 1916; Preliminarii la studiul copilului – 1924, tradus în românește de Z. Giorgio-Alberti în 1942, Editura Cugetarea.

Câteva titluri din opera sa: Unde să se caute adevărul? Puterea lucrării omenești! Natură și Spirit; Împotriva amăgirii limbajului; Infinitatea conștiinței; Omul este om întrucât se face om; Omul eterna promisiune; Eterna copilărie a spiritului; Omul, propriul său meșter; Lumea morală; „Celălalt” care e în noi; Adevărata societate; Filosofia ca viață!

Calinic Argeșeanul