news        mail   location

 
 

Anul acesta, conferința preoțească de primăvară a fost organizată, în format online, în Eparhia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, prin intermediul platformei Zoom, arătând prin aceasta că Biserica Ortodoxă are capacitatea conlucrării cu mijloacele moderne de comunicație, folosite în beneficiul pastorației.



 

La conferință, au participat preoții și diaconii din cele 6 Protoierii ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, grupați în cercuri pastorale, așa cum sunt acestea stabilite în cuprinsul fiecărei protoierii.

Prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul 2021 a fost declarat: „Anul Omagial al pastorației românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul, valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.

În conformitate cu Programul-cadru al acestei hotărâri de Sinod, în această primă parte a anului 2021, s-a tratat tema: „Anul Omagial al pastorației românilor din afara României”, prezentată în felul următor:

1.Comunitățile de credincioși ortodocși români din vecinătatea granițelor țării. Istorie, activitate misionară, organizare canonică și pastorală.

2.Comunitățile de credincioși ortodocși români aflate în diaspora. Istorie, evoluție, activitate misionară, organizare canonică și pastorală.

3.Preocupările Bisericii Ortodoxe Române cu privire la pastorația românilor din afara României.

În cadrul conferinței preoțești, referatele au fost întocmite de: Preot Samoilă Nicolae Claudiu de la Parohia Poienărei, Protoieria Curtea de Argeș, având drept titlu al lucrării: Preocupările Bisericii Ortodoxe Române cu privire la pastorația românilor din afara României; și Preot Burcea Adrian-Corneliu de la Parohia Vulpești, Protoieria Costești, cu lucrarea intitulată: Comunitățile de credincioși ortodocși români din vecinătatea granițelor țării și din diaspora. Istorie, evoluție, activitate misionară, organizare canonică și pastorală.

În cadrul aceastor referate, s-a subliniat faptul că misiunea în diaspora românească a început cu secole în urmă la un nivel mic spre mediu, și s-a amplificat și intensificat în actualitate, devenind o temă de interes general în rândul teologilor, dar mai cu seamă al clericilor, în ultimii 25-30 de ani.

Migrația românilor, odată cu secolul al XVIII-lea, a determinat Biserica Ortodoxă Română să meargă după fiii ei, acolo unde aceștia trăiesc și își desfășoară activitatea.

Preocuparea pentru păstrarea identității de credință și neam, a tradițiilor și a limbii, precum și preocuparea pentru educația tinerilor reprezintă misiunea Bisericii în diaspora.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar