news        mail   location

 
 

În Duminica a V-a din Postul Paștelui, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii Glavacioc, ctitorie a domnitorului Vlad al IV-lea Călugărul.



 

Cu această ocazie, în cuvântul de învățătură rostit astăzi, Chiriarhul a făcut tâlcuirea evangheliei din această duminică.

În ultimii 31 de ani, părintele stareț Casian împreună cu întreaga obște monahală,  a depus eforturi foarte mari pentru a salva de la ruină mănăstirea Glavacioc, după 150 de ani în care așezământul monahal a fost părăsit. În cuvântul rostit, acesta  a dorit să evidențieze bucuria prilejuită de întâlnirea cu Ierarhul locului.

Prima atestare documentară  a mănăstirii Glavacioc este din anul 1441 din vremea domnitorului muntean  Vlad Dracul.

Toată istoria ctitoriei domneşti de la Glavacioc se desfăşoară în jurul unei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Se crede că ea a fost găsită într-un corn de un cioban care a luat-o cu sine acasă, de unde ea a dispărut în mod miraculos. Ciobanul nu a dat importanţă acestui fapt, dar, mergând din nou cu oile la păscut unde fusese mai înainte, a aflat icoana în acelaşi loc de unde o luase. Atunci s-a făcut cunoscută minunea şi datorită acestei icoane s-a pus temelia unei biserici de lemn în jurul căreia s-a ridicat apoi mănăstirea.

Dar bisericuţa de lemn nu a avut o existenţă prea lungă. Invazia otomană din anul 1462 a distrus-o, astfel că nepotul lui Mircea cel Bătrân, Vlad al IV-lea Călugărul, a rectitorit mănăstirea distrusă, ridicând o biserică de zid şi înzestrând-o cu moşii.

Mănăstirea are în vale un izvor care curge de sus din deal, de sub biserică. Domnitorul suferea de o boală de stomac, dar bând apă de la izvor, s-a vindecat neputinţa lui. Ca recunoştinţă, Glavaciocul a fost folosit ca reşedinţă domnească, unde noul ctitor va fi şi înmormântat în septembrie 1495.

Pe lângă hramul principal închinat praznicului Bunei Vestiri, în anul 2017, cu ocazia cinstirii domnitorului Sfînt Ștefan cel Mare, Chiriahul Eparhiei Argeșului și Muscelului  hotărât să pună mănăstirii al doilea hram în cinstea  marelui voievod moldovean.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar