news        mail   location

 
 

La mănăstirea argeșeană Sfântul Ilie Paltinul - Piscul Negru, aflată la cota 1200 pe Transfăgărășan a fost organizată astăzi sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.



 

Evenimentul s-a desfășurat într-un spațiu duhovnicesc deosebit, la acest Sfânt Altar, cu hramurile Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și Acoperământul Maicii Domnului, care s-a ridicat cu multă jertfă în perioada anilor 1994-2015.

Pentru început, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Pe lângă stareții și starețele mănăstirilor din Argeș, la acest eveniment au participat și consilierii eparhiali, precum și părinții protopopi din cele șase protopopiate ale Eparhiei. Fiind ziua în care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul aniversează 79 de ani de viețuire pe acest pământ, toți cei prezenți au avut ocazia să-i transmită urări de sănătate.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic s-a născut în Cracăul-Negru la 6 iunie 1944, din părinţi ortodocși români: Elena si Haralambie, numindu-se din botez Constantin.

A studiat la Seminarul teologic din mănăstirea Neamţ (1959-1964) şi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1964-1968).

A slujit ca preot în parohiile Tioltiur şi Inău din Transilvania (1964-1971), s-a călugărit la mănăstirea Căldăruşani în decembrie 1971, primind numele Calinic.

A îndeplinit ascultările de muzeograf şi secretar al mănăstirii de metanie (1972-1974), apoi a fost transferat la mănăstirea Cernica (1974-1977).

A fost numit stareţ al mănăstirii Sinaia (1977-1981), apoi al mănăstirii Cernica (1981-1985).

În demnitatea de arhiereu vicar al eparhiei Râmnicului şi Argeşului, cu titlul Argeşeanul a fost hirotonit şi instalat la 17 noiembrie 1985.

În anul 1990 Sfântul Sinod a decis reînfiinţarea Episcopiei Argeşului, ocazie cu care arhiereul vicar Calinic Argatu Argeşeanul a fost ales episcop eparhiot în 27 septembrie  şi înscăunat la 18 noiembrie.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar