news        mail   location

 
 

Parohia argeșeană Cândești din protopopiatul Câmpulung Muscel a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Localitatea amintește de vrednicul de pomenire, patriarhul Iustin Moisescu, care s-a născut pe aceste meleaguri în ziua de 05 martie 1910.  Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica în care a fost botezat patriarhul Iustin Moisescu.



 

La acest eveniment deosebit au participat credincioșii parohiei, precum și reprezentanți ai administrației locale.

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a vorbit despre activitatea desfășurată de patriarhul Iustin Moisescu, amintind că localitatea Cândești a devenit astfel cunoscută pe plan național datorită acestui om providențial care s-a aflat la conducerea B.O.R. între anii 1977-1986.

Biserica satului Cândești are hramul Nașterea Maicii Domnului. Datând din anul 1898, sfântul locaș a trecut periodic prin lucrări de restaurare, cele mai importante fiind realizate în perioadele 1977-1979, 1980-1985, enoriașii fiind ajutați de Prefericitul Părinte Iustin Moisescu. În prezent, părintele paroh Andrei Postu, a început un alt proiect de restaurare, fiind realizat până în prezent acoperișul bisericii.

În semn de prețuire pentru acest vrednic fiu al satului, enoriașii parohiei Cândești au reușit să amenajeze un muzeu în casa în care s-a născut patriarhul Iustin Moisescu. Astfel, vizitatorii au posibilitatea să descopere prin intermediul imaginilor bogata activitate desfășurată de cel care la 12 iunie 1977 ales Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (intronizat la 19 iunie 1977), păstorind până la moartea sa în 31 iulie 1986. În întreaga sa activitate, acesta s-a distins ca unul dintre cei mai învățați ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română. Cu studii strălucite la Atena și Strassbourg, cu o activitate profesorală de mare ținută în țară dar și în Polonia, a înțeles de timpuriu importanța dialogului între Biserici. Prin bogata sa activitate culturală, ecumenică și pastorală, patriarhul Iustin își înscrie numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii.

 

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar