news        mail   location

 
 

În Duminica a XXI-a după Rusalii, monahiile de la schitul argeșean Sfântul Ierarh Modest au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Drumul greu accesibil nu a fost un impediment pentru pelerinii care au dorit să fie prezenți la acest eveniment, ei fiind aceia care în ultimii ani au făcut posibile toate lucrările executate la acest sfânt așezământ monahal.


 


 

Împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în noua biserică finalizată în anul 2022. Ridicată într-un timp record (2020-2022), această biserică a fost târnosită în data de 10 septembrie 2022.  Monahia Anastasia Dincă, stareța schitului, împreună cu obștea monahală, au reușit până în prezent să finalizeze pictura din interiorul bisericii( zonele din Sfântul Altar și catapeteasmă). Astfel, cu acestă ocazie, Chiriarhul a săvârșit slujba de sfințire a picturii finalizate, oferind ostenitoarelor din acest loc încurajarea de a continua lucrarea începută.

Mai mult, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a sfințit și locul unde urmează a fi ridicat un nou paraclis închinat Sfântului Mucenic Efrem cel Nou.    

Dorința zidirii unui așezământ monahal în aceste locuri i-a aparținut părintelui Protosinghel Modest Ghinea, starețul Mănăstirii Cetățuia Negru-Vodă, care în anul 2002, efectuează demersurile necesare pentru achiziționarea unui teren, cu destinația înființării actualului schit pentru călugărițe.

După obținerea terenului, în anul 2003, Schitul Sfântul Ierarh Modest a luat ființă, cu aprobarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, construindu-se o biserică din lemn, chilii și spații administrative necesare bunei desfășurări a activităților.

În urma unui incendiu produs în dimineața zilei de 16 octombrie 2020, biserica din lemn a fost distrusă, în totalitate, drept pentru care părintele Protosinghel Modest Ghinea, sprijinit de preotul Verme Marian, de domnul Mihai Florentin Mănescu și de alți binefăcători, au purces la zidirea și pictarea actualei biserici, pictura fiind realizată de către domnul Mircea Efrem.

Începând cu luna iulie 2022, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, a aprobat închinovierea și numirea ca egumenă la Schitul Sfântul Ierarh Modest, a monahiei Dincă (Georgiana) Anastasia, care sprijinită de oameni credincioși a efectuat mai multe lucrări de amenajare și înfrumusețare a chiliilor și spațiilor administrative.

Cu ocazia sfințirii noului altar, s-a făcut în mod solemn instalarea monahiei Dincă Anastasia ca stareță a acestui așezământ monahal și tot atunci a fost dat bisericii al doilea hram închinat ,,Nașterii Maicii Domnului”.

Astăzi, în semn de mulțumire pentru ajutorul oferit până acum, ctitorii au fost recompensați de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului cu medalii de onoare și diplome de vrednicie.

           

           

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar