news        mail   location

 
 

În ziua de cinstire a hramului închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, credincioșii parohiei Găvana III din municipiul Pitești au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.



 

 Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială  și a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură amintind de viața și martiriul Sf. Mare Mc. Dimitrie.

Biserica parohiei Găvana III a fost evidențiată ca făcând parte din acel lung șir de locașuri sfinte care după anul 1989 au fost construite în cuprinsul Eparhiei prin grija vredincilor preoți și a credincioșilor iubitori de Dumnezeu.

Ierarhul Argeșean a săvârșit astăzi și o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii, împlinindu-se 17 ani de la momentul sfințirii care a avut loc în data de 26 octombrie 2003. Cu acest prilej de mare bucurie, părintele paroh Dumitrescu Alexandru i-a dăruit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, o icoană cu chipul Maicii Domnului, deoarece pe lângă Sf. Mc Dimitrie, biserica are și hramul Adormirii Maicii Domnului.

Piatra de temelie la această impunătoare biserică din municipiul Pitești a fost pusă în data de 2 februarie 1991 de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. Fondurile necesare ridicării lăcașului de cult au fost obținute din  donațiile credincioșilor,la care se adaugă și ajutorul primit de la Mănăstirea Frăsinei.

Pictura interioară a fost executată în tehnica «fresco» , iar la exterior în vopsele acrilice. Lângă biserică a fost construită o clădire anexă ce cuprinde sala de mese, bucătăria și cancelaria pentru diverse activități filantropice.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar