news        mail   location

 
 

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi în municipiul Pitești o nouă ediție a ,,Marșului pentru viață”.



 

Manifestarea a avut un impact deosebit prin prezența preoților din parohiile argeșene și a credincioșilor veniți din aproape toate localitățile Eparhiei.

Părinții împreună cu pruncii, tineri și vârstnici, au pornit din fața Teatrului Al. Davila pe traseul Biblioteca Municipală ,, Dinicu Golescu” -  Biserica Sf. Mare Mc. Gheorghe din piața Vasile Milea, unde a fost săvârșită o slujbă de Tedeum.

Participanții au purtat pancarte cu mesaje pentru susţinerea femeii, a familiei şi a vieţii, scopul fiind acela de a atrage atenţia asupra numărului mare de avorturi care se fac în spitalele din România.  

Pentru publicul prezent la acest eveniment, au fost invitați să vorbească specialiști din educație și medicină, mesajele transmise cu această ocazie având în centru importanța nașterii de prunci pentru salvarea viitorului acestei țări care suferă din punct de vedere demografic.

Prin participarea la Marșul pentru viață arătăm importanța și sensul creștin al vieții umane. Scopul final este acela ca toți să înțelegem care sunt efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei și societății. Cei prezenți au dorit să transmită că educația și informarea corectă sunt cele mai puternice arme cu care putem lupta pentru construirea unei societăți civilizate, care respectă drepturile omului.

Prin participarea la Marșul pentru viață credincioșii au oferit astăzi o mărturie vie despre importanța și sensul creștin al vieții umane. Părinții cu pruncii lor, tineri și vârstnici deopotrivă, au arătat că respectul față de viață, în orice stadiu, este esența dezvoltării armonioase a societății umane.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar