De mic copil, auzind pe tatăl meu deseori pronunţând cuvântul Dumnezeu, inima mi se umplea de o mare bucurie şi mă simţeam în deplină siguranţă.

Mama nu prea îndrăznea să pomenească numele lui Dumnezeu, dar de cele mai multe ori apelurile în rugăciune erau către Maica Domnului!

După ce m-a dus mama pe la mănăstirile moldovene, mai pe jos, dar şi în spinare, în traista pe care o ţin minte şi acum, făcându-mă puţin mai mărişor, porneam de unul singur pe la marele mănăstiri, prin zăvoaie şi păduri. Totdeauna, atunci ca şi acum, de altfel, gândul îmi era numai la Dumnezeu şi numai la bucuria cu care aşteptam să mă întâlnesc cu Dumnezeu pe cărare.

Eram singur-singurel, poate şi pentru a fi cu mine însumi, gândesc acum, dar îmi aduc aminte că gândeam puţin şi mai năstruşnic în sensul că doream să-L văd pe Dumnezeu doar, eu, singur, şi să mă bucur fără să spun la cineva. Mi-a fost, mai târziu, ruşine de egoismul de a-L vedea doar eu singur pe Dumnezeu!

La şcoală, mai târziu, am aflat cu mirare de la profesori, că Dumnezeu este Părintele nostru, al tuturor şi că El ne iubeşte  pe fiecare dintre noi, iar noi suntem cu toţii copiii Lui! Cu greu mi-a venit să mă lecuiesc, eu crezând că Dumnezeu este numai al meu şi că nu-L împart cu nimeni. M-am lecuit între timp şi m-am dat la brazdă, lăsând mofturile egoiste!

Am spus că mama se sfia să pomenească numele lui Dumnezeu. Aceasta m-a dus cu gândul la vremile străvechi, de unde aflăm, că poporul evreu nu avea dreptul să-L pomenească. Pentru prima dată în Biblie se foloseşte cuvântul Elohim, care înseamnă Dumnezeu puternic şi este întrebuinţat în Vechiul Testament de 2.312 ori, iar cuvântul Iehova este folosit de 6.499 ori şi iudeii nu aveau îngăduinţa să-l pronunţe, ci urma să-l substituie în vocabular cu Domnul (Adonai, Domnul meu).

Este emoţionant dialogul pe care-l are Moise cu Dumnezeu atunci când l-a trimis la faraonul Egiptului ca să scoată pe fiii lui Israel din robie. Moise s-a cam codit la început din sfială, dar până la urmă a acceptat: „zis-a iarăşi Moise către Dumnezeu: „Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel şi voi zice: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi … Dar de-mi vor zice: Cum îl cheamă, ce să le spun?” Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Apoi i-a zis: „Aşa să spui fiilor lui Israel:  Cel ce este m-a trimis la voi!” (Exod 3, 13-14).

Deci înainte de a-L vedea şi imagina pe Dumnezeu, am considerat că este necesar să ştim cum se numeşte pe Sine Dumnezeu pentru a înţelege ca şi Moise acest lucru foarte folositor şi important pentru noi. Se pot folosi cele două stări veşnice: Cel Ce Sunt şi Cel Ce Este! S-ar înţelege pentru noi mereu şi atunci când comunicăm unii cu alţii, această stare îmbucurătoare: A fi şi a trăi!

Ca şi acum câteva mii de ani, fiii acestui pământ îşi pun întrebări esenţiale, precum şi acestea: Cum ni-l imaginăm pe Dumnezeu şi dacă l-am văzut! Mai întâi de a spune cum ni-l imaginăm noi este potrivit  şi de folos să aflăm din mărturii biblice. Iată că Moise a zis, cu rugăminte lui Dumnezeu: „Arată-mi slava Ta!” Adică nici mai mult nici mai puţin, Moise dorea ca să afle despre Dumnezeu ceea ce este El în Sine, adică în toată plenitudinea Sa. Atunci: „Zis-a Domnul către Moise: „Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta şi pe cine va fi de miluit îl voi milui şi pe cine va fi vrednic de îndurare, de acela mă voi îndura”. Apoi a adăugat: „Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască.” Şi iarăşi a zis Domnul: „Iată aici la mine un loc: şezi pe stânca aceasta; când va trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii şi voi pune mâna Mea peste tine până voi trece!” (Ieşire 33, 18-22).

Moise a făcut şi alte experienţe. Când era în Madian şi păştea oile lui Ietro preotul, socrul său, şi ajungând cu turma în pustie până la muntele Horeb, acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug şi a văzut că rugul ardea şi nu se mistuia. Atunci Moise şi-a zis: „Mă duc să văd această arătare minunată: că rugul nu se mistuieşte.” Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească a strigat la el Domnul din rug şi a zis: „Moise! Moise!” Şi el a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” Şi Domnul a zis: „Scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!” Apoi i-a zis iarăşi: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!” Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu!” (Ieşire 3, 2-6).

Vom continua, cu îngăduinţa Domniilor Voastre, în numărul viitor şi cu alte mărturii biblice despre vederea lui Dumnezeu, pentru a ne desluşi întru cele ce trebuie să credem cu adevărat. Iar pentru a răspunde rapid la întrebarea dacă noi vedem vreodată pe Dumnezeu, aş vrea să subliniez că noi vedem mereu pe Dumnezeu! Cum? Iată ce spune Avva Apollo, din pustiul Egiptului, care a zis despre primirea fraţilor: „Trebuie să ne închinăm fraţilor care vin la noi. Căci nu lor, ci lui Dumnezeu ne închinăm! L-ai văzut pe fratele tău, L-ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău! Am învăţat aceasta de la Avraam. Iar când îl primiţi, puneţi-i să se odihnească. Am învăţat aceasta de la Lot, care i-a pus pe îngeri să se odihnească!” (Geneză 18, 2 şi 19, 2).

Să luăm bine aminte! Să nu uităm că de aici începe vederea lui Dumnezeu!

Calinic Argeșeanul