news        mail   location

 
 

După ce Sfântul Neagoe Vodă Basarab, se adresează cu formularea „Iubitu mieu fiu” odraslei sale domneşti, arătându-i că este necesar să cântărească şi să laude neîncetat pe Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, arată rând pe rând, rostul mădularelor noastre cu care ne-a înzestrat Dumnezeu şi fără de care am fi nişte nenorocite fiinţe mutilate.

 

Pregătiţi cu toate darurile lui Dumnezeu, Sfântul Neagoe Vodă Basarab ne îndeamnă, zicând:

„În sfintele şi dumnezeieştile biserici, aşijderea să aduceţi lui Dumnezeu jirtvă făr’ de sânge şi să vă priceştuiţi sfintelor celor făr’ de moarte dumnezeieştilor taini ale lui Hristo, are cu adevărat suntu trupul şi sângele Fiului lui Dumnezeu, ca deaca vă veţi priceştui cu sfântu Lui trup şi sânge, să împărăţiţi cu dânsu întru împărăţia Lui cea netrecătoare şi viaţa de veci, precum singur Domnul Hristos au zis: „Cela ce va mânca trupul mieu şi va bea sângile mieu, fiind vrednic, aceluia eu îi voi dărui viaţa de veci”[1].

Din textul de mai sus, vedem cum marele domnitor şi sfânt isihast, Neagoe Vodă Basarab, îndeamnă pe fiul său Theodosie şi pe toţi cei de azi ca să ne pregătim, cu multă grijă, de a ne „priceştui cu sfântul Lui trup şi sânge…”

Nu există nicio îndoială, că Sfântul Neagoe Vodă Basarab, avea o viaţă de creştin adevărat iar cunoştinţele sale teologice erau de primă mână. Referirile la Sfânta

Scriptură sunt foarte bogate. El împodobesc textul, dându-i autoritate biblică. Marele domnitor, credea şi trăia realităţile dumnezeieşti cu o intensitate deosebită. Ce pot însemna oare cuvintele, după ce a îndemnat la împărtăşirea cu Sfintele Taine: „să împărăţiţi cu dânsul întru împărăţia Lui cea netrecătoare şi viaţa de veci?”

Iar în imn de slavoslovie, Sfântul Neagoe Vodă Basarab, adaugă, plin de puterea Duhului Sfânt:

„Vezi mila lui Dumnezeu, vezi dragostea Lui cu care au iubit pre noi! Vezi darul Lui cu care ne-au dăruit! Cât iaste de multă mulţimea milelor Tale, Doamne![2] Că au urcat firea noastră cea omenească mai deasupra decât toate puterile cele cereşti. Dumnezeu s-au înălţat şi au şezut pre scaunul mării puterii Sale. Iar alte făpturi care suntu supt ceriu şi lucrurile ale lui Dumnezeu, toate suntu tocmiți şi rânduite în treaba şi în slujba neamului omenescu: soarile, luna, stelile, văzduhul, vântul, ploile, pământul şi marea şi toate cîte-s într-însa. Iar pre omul făcu-l vieţuitoriu şi împărat şi biruitor tuturor faptelor sale cîte sântu supt cer, şi încă nu numai atât; că-l făcu soţ şi moştean şi iubit fiiu şi-l dărui de fu Dumnezeu şi biruitor împărăţii Sale cei cereşti, cum iaste scris şi zice: „Fiţi sfinţi, cum suntu şi eu sfânt, fiţi dumnezei, cum suntu şi eu Dumnezeu![3] Şi iar mai zice: „Eu zis: toţi sunteţi dumnezei şi fiţi fiii Celui de sus, iar voi muriţi ca oamenii şi ca unul din domni cădeţi”[4].

Adâncimea Învăţăturilor lui Neagoe Vodă Basarab către fiul său Theodosie este indiscutabilă. Ne aflăm în faţa unui manual veritabil de înaltă teologie ortodoxă. Se vede limpede, că domnitorul isihast era, nu doar un teoretician ca mulţi alţii, ci un mare trăitor al realităţilor dumnezeieşti!

Calinic Argeșeanul, Sfântul Neagoe Vodă Basarab, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017

 

[1]Ioan 6,54.

[2]Ps. 30, 10.

[3]Levitic 20, 26.

[4]Ps. 81, 6.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar