news        mail   location

 
 

Se crease o stare alarmantă, dramatică şi fără posibilitate de a mă apăra, mai ales că zvoniştii lansau tot felul de năstruşnicii la adresa mea. Imaginaţia unora a ajuns până acolo, acuzându-mă că am pus armament, tunuri, obuze şi alte puşti în subsolul Palatului Episcopal precum şi pe sub duşumelele celor trei biserici de lemn din parcul Mănăstirii Curtea de Argeş.

 

Când am auzit una şi mai rea, precum că pe acoperişul Catedralei lui Neagoe Vodă Basarab ar fi terorişti pitiţi după turle, am făcut apel la cadrele armatei din Curtea de Argeş, adresând două scrisori Comandantului Toma Avrămuţă care vorbesc despre starea dramatică. Le-a păstrat şi se poate vedea cum au stat lucrurile.

Doream să evit o nenorocire de proporţii. Oricând se puteau pune tunurile pe turlele bisericii. Poate că aşa era dorinţa unora cu minţile înfierbântate.

Dacă tot am văzut că persoana lui Calinic ar fi pricină de scandal, am chemat pe Comandantul Unităţii Militare din Curtea de Argeş, Toma Avrămuţă, care a venit imediat cu Ion Pătrunjel, în curtea mănăstirii.

I-am spus lui Toma Avrămuţă:

- Luaţi-mă şi mă duceţi în arest şi daţi de ştire că l-aţi închis pe Calinic şi să nu se mai înspăimânte nimeni, că aşa zisul „terorist” este în libertate.

- Nu este cazul, Preasfinţite, aud pe Toma Avrămuţă, om integru, sobru, curajos şi pe picioarele lui, fără frică şi cu soluţii imediate. Rămâneţi aici în curtea mănăstirii. Nu ieşiţi decât cu ştirea noastră, iar din mănăstire să nu iasă nimeni, nici să intre, fără învoirea dumneavoastră, indicând locul unde merge şi pentru ce anume.

M-am bucurat de soluţia imediată a Comandantului Toma Avrămuţă, care astfel a pus sub pază armată complexul istoric muzeal din vatra Curţii de Argeş. Cred nestrămutat că a făcut cel mai mare gest strategic din viaţa sa şi a armatei pe care a condus-o cu maximă înţelepciune şi stăpânire de sine.

Am înţeles, după zvonurile care curgeau ca apa pe gârlă, că o năvălire în curtea mănăstirii, vandalizarea Palatului şi alungarea lui Calinic ar finaliza reuşita revoluţiei argeşene. Temerile mele au fost fără seamăn.

N-aş dori, în veac, nimănui, să treacă prin astfel de momente nenorocite!

Cea mai mare salvare pentru mine a fost Dumnezeu, Sfânta Filoteia şi oamenii cu caracter şi mare bun simţ, care m-au încurajat în astfel de momente cu valuri şi furtuni nisipoase.

Cel mai încurajator, pe dinlăuntrul casei, a fost duhovnicul meu, Paisie Tinca de la Sâmbăta de Sus.

L-a trimis Dumnezeu, ca pe lângă Sfânta Filoteia şi Îngerul meu păzitor, să mă încurajeze în clipele de grea cumpănă pentru viaţa mea.

Dar, Liviu Popa, cel care conducea maşina instituţiei a avut un rol decisiv, atunci când mă încerca, din nou, gândul de a părăsi Curtea de Argeş, pentru totdeauna.

Plin de îngrijorare i-am spus:

- Liviu, pregăteşte maşina şi ia două canistre cu benzină. Vom pleca pentru totdeauna din Argeş.

- Unde să mergem din Argeş, Preasfinţite?

- Până unde vom vedea cu ochii, fără nicio ţintă anume.

- Eu cred că nu-i bine. Nu mergem nicăieri. Ne rugăm la Dumnezeu îngenuncheaţi la racla Sfintei Filoteia şi dacă va fi să murim, să murim în biserică, rugându-ne!

Văzând curajul tânărului de atunci, care m-a scos din gândurile plecării, i-am spus:

- Du maşina în garaj. Îţi mulţumesc pentru sfat şi încurajare! Şi aşa am rămas în Curtea Domnului şi a Sfintei Filoteia de la Argeş.

Despre „revoluţia” de la Argeş pot povesti, ca la carte, cei care au fost atunci în mijlocul evenimentelor. Ar trebui adunate mărturiile fiecăruia.

Iar Toma Avrămuţă, Ion Pătrunjel şi Dan Dabija, dacă au timp şi pot, ar trebui să scrie o carte în care să arate primejdiile evitate în timpul revoluţiei de la Curtea de Argeş.

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar