Că tot suntem în efervescență revoluționară, Vlădica Gherasim a sugerat să mergem la Protoieria Câmpulung Muscel, puțin pe înserate. Această Protoierie a muscelenilor are un istoric al ei, aparte.

Din veacuri apuse, la Câmpulung s-a format o așa numită Obște a moșnenilor, ca putere obștească laică, iar Obștea ortodoxă, ca putere spirituală, aflată din 1359, aparținătoare Mitropoliei Ungrovlahiei (Vlahia din vecinătatea Ungariei, sper a se deosebi de celelalte Vlahii din Balcani și Grecia).

Constituindu-se în protoierie, subordonată Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, preoții și protoiereii, în decursul timpului, erau un fel de horepiscopi (episcopi de la țară) ce se comportau ca un soi vădit de semi-independență precum și nasul, mai presus ca al celorlalți protoierei.

Le-am înțeles ”heleșagul” cum zic moroșenii și le-am respectat, într-un fel, orgoliul local, dar cu respectarea codului bunelor maniere, administrative și duhovnicești.

Din anul 1988, Protoieria Câmpulung a trecut din Arhiepiscopia Bucureștilor, la Episcopia Râmnicului și Argeșului. Grea lovitură pentru ei, dar și pentru ceilalți.

Cum s-a ajuns aici?

Pe scurtătură, pot spune că neoprotestanții din Rucăr au contribuit la această rearondare. Personal, nici nu mă gândeam vreodată. Într-una din zile, Vicepreședintele Consiliului Județean, care în preocupări avea și Cultele, mi-a solicitat o întrevedere grabnică. Dimpreună cu Părintele Consilier, Ion Grigorescu, cunoscătorul Secretarului Consiliului Județean Argeș, domnul Stana Ioan, am mers la Vicepreședintele Nicolae. Din prima clipă a zis:

– În localitatea Rucăr s-au aruncat fluturași pe străzi cu chemarea cetățenilor la întruniri religioase ale neoprotestanților.

– Nu cunoaștem cazul și nici nu ne putem amesteca acolo. Face parte din Arhiepiscopia Bucureștilor.

– Dar Câmpulung și Rucărul sunt din județul Argeș. Cum vine povestea asta? Noi n-am știut până acum, zice Nicolae, destul de contrariat.

– Noi nu ne putem amesteca. Este o altă Eparhie canonică, îi spun interlocutorului, din ce în ce mai interesat de problemă.

– Cum putem rezolva această chestiune?

– Trebuie să vă adresați, ca de la Instituție la Instituție, Arhiepiscopiei Bucureștilor și Departamentului Cultelor, care vor hotărî cele ce se cuvin, ca fiecare Eparhie să cuprindă granițele județelor și nu părți, ca și în Moldova, când Romanul este în județul Neamț, deși face parte din Eparhia Romanului și Hușilor, cu județele Vaslui și Neamț.

Nu peste multă vreme, Protoieria Câmpulung este arondată Eparhiei Râmnicului și Argeșului, adică la locul ei administrativ, aparținătoare de județul Argeș.

Grea poveste pentru muscelenii învățați să meargă în linie dreaptă: Câmpulung-București, nu ca spre Vâlcea și Argeș peste opt coline, cu drumuri șerpuite și cu gropi din destul. Mare amărăciune și pentru pierderea dreptului de protecție patriarhală, mai ales că la Dragoslavele, Patriarhii României aveau reședință, dăruită, cu inteligență, de fostul protoiereu N. Proca, mare figură eclesiastică.

Era, așadar, o ”protoierie patriarhală”!

Foarte greu a acceptat însuși Patriarhul Teoctist o asemenea arondare, considerându-o, după priceperea sa, o lovitură nerușinată, de Calinic dată, istoricului Patriarh al României. Nu mică mi-a fost mirarea, că deseori, cu ofuri vizibile, se exprima plin de ”iubire”:

– Iote, măi, Calinic ăsta a lui Iustin, a întrecut măsura. Ce lipsă de respect și câtă nerușinare. Să-mi ia el Protoieria! Să-mi cer eu voie de la el, ca să merg la reședința de la Dragoslavele?

Nu am realizat și nici nu mi-am dat seama de cele ce vor urma. Era periculos să-l calci pe ”mantie” pe Patriarhul Teoctist, fără să te gândești la consecințe.

Revenind la vizita de la sediul Protoieriei, Episcopul Gherasim a dorit să vorbească, mai întâi cu fostul protoiereu Dudu Gheorghe, om de echilibru și de omenie, pe cât încape. Întâlnirea a fost foarte calmă. Se vedea pe fețele muscelenilor o bucurie pe care nu puteau să și-o ascundă și nici nu se osteneau. Erau bucuroși că vor alege, prin vot secret, primul protoiereu, în era democratică, pe data de 8 ianuarie 1990.

La sorocul stabilit, cu animație mare, tot natul presviteresc s-a adunat buchet, la surpriza democratică. S-a trecut la vot. Rezultatul a fost, după cum se vede dintr-o notă pe o jumătate de filă:

Manu Dănuț: 64 de voturi

Dorel Stoica: 4 voturi

Stănescu Emilian: 4 voturi

Constantin Vlădescu: 2 voturi

Virgil Popescu: 1 vot

Ion Cojocaru: 1 vot

92 voturi valabil exprimate.

Protoiereul nou ales al Câmpulungului Muscel, cu 64 de voturi, a fost Profesorul Preot Dr. Manu Dănuț. Aplauze, felicitări, voie bună pentru toți participanții. S-au ținut cuvântări fulminante, cu bucurie neascunsă că trec la Arhiepiscopia Bucureștilor, de unde au fost ”desprinși” de Calinic Argeșeanul, fără voia lor.

Fără să se ascundă, unul din preoții mai vehemenți a zis plin de năduf: Să-i cântăm lui Calinic pentru ultima dată, Imnul Arhieresc și pe ici ți-e drumul!

M-am bucurat de bucuria lor!

Și eu doream o reîntoarcere a lor la matca bucureșteană. Nimeni, însă, nu și-ar fi închipuit că doar peste 4 ani vor veni din nou în Eparhia Argeșului și Muscelului, unde se află de peste douăzeci de ani.

Și iată, că lucram cu spor în noua democrație originală!

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul IV, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2015.