news        mail   location

 
 

Despre „recuperare” se spune că ar fi al doilea fenomen, după ce s-a săvârșit operația și pacientul a „scăpat” cu viață, în urma trecerii prin mari încercări chirurgicale.

 

Se impune degrabă:

1. Recuperarea motorie – mișcarea;

2. Recuperarea prin kinetoterapie pasivă, masaj, reflexoterapie, recuperare hidro, care se face în tot felul de bazine și procedee de băi saline și sulfuroase.

3. Recuperarea psihică (cea mai importantă) ce are și o componentă de logopedie, recuperare prin electrostimulare, deci o grămadă de procedee, scrise în cartea sa, de către savantul neurochirurg Alexandru Ciurea. Continuăm, cu:

4. Recuperarea medicamentoasă, pentru sistemul nervos.

5. Recuperarea prin comunicarea continuă cu pacientul! Este vitală această comunicare. Și cu cel care a murit ai legătură mereu, prin rugăciune; cum să nu comunicăm cu pacientul, care, din mila Domnului Dumnezeu și iscusința chirurgului a revenit la viață? Scrie medicul Alexandru Ciurea: „Sunt doctori neurochirurgi care nu mai răspund la telefon. Pacientul nu are nicio vină, pacientul întreabă, pacientul e disperat...devine, în limba română, „pisălog”. Dar este pisălog pentru sănătatea și boala lui. Cu cât îi răspunzi la întrebări, cu cât ai timp să-i insufli încredere, cu atât îl ajuți în procesul de vindecare, cu atât oprești orice fel de disensiune între pacient și familie, pe de o parte, și doctor, pe de altă parte...Trebuie să existe un consens...”

Chiar ieri am avut o lungă convorbire cu medicul chirurg, profesorul Victor Costache, care acum 7 ani (2016) mi-a „restaurat” inima bolnavă. Am fost tare bucuros că l-am găsit, din prima clipă, când a sunat telefonul! Și dânsul s-a arătat bucuros că vorbește cu un pacient care a fost salvat, încă o vreme! Este o bucurie mare! Omenește vorbind, dialogul a fost între un păcătos bolnav și un sfânt cu mâini de aur! Ce legături de taină între medic și pacient! Ca între duhovnicul adevărat și fiul duhovnicesc. Ce să spun? Am fost și sunt un răsfățat al Domnului Dumnezeu, că m-a dat pe mâna doctorilor geniali, cu sfântă lucrare!

Îi mulțumesc în genunchi, pentru totdeauna!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar