news        mail   location

 
 

Dacă avem obraz, cât de cât subțire, din respect pentru om, atunci când dă sfaturi, este bine să ascultăm și să nu contrazicem sau, mai grav, să comentăm în mod răutăcios.

 

Să ascultăm cu condescendență, sfaturile care vin spre noi. Iată ce scrie medicul neurochirurg la vârsta patriarhală: „Întorcându-ne la colegii noștri medici, îi rog în mod expres pe toți să avem o atitudine corectă și înțelegătoare, atât raportându-ne la pacienți, cât și între noi. Colegii din provincie nu au dotarea și toate facilitățile pentru un diagnostic complet și corect, dar nu pot să fie persiflați  în condițiile pe care le-au avut de-a lungul timpului – au făcut maximum posibil pentru obținerea unui rezultat bun și foarte bun în patologia neurochirurgicală. Personal, consider, că nu „trenul de București” rezolvă patologia neurochirurgicală din România, din contră, colegii din provincie trebuie să fie ajutați, dirijați pentru un diagnostic mai bun și pentru un tratament mult mai corect, și de aceea am pledat pentru desfășurarea Congreselor de Neurochirurgie  în toate centrele universitare din țară, pentru ridicarea calității acestei discipline extrem de complexe. Noțiunea de „Invidia medicorum pessima” se aplică în toate specialitățile medicale și nu duce la nimic bun. Invidia cauzează invidii, iar de aici până la declarații verbale, injurii și reclamații mai este doar un pas, ceea ce duce la denigrarea în totalitate a celor care au depus jurământul lui Hipocrate și au fost convinși că vor face bine sau foarte bine semenilor lor. În fața pacienților, orice cuvânt, expresie, mimică sau remarcă față de activitatea unui coleg din același domeniu sunt extrem de grave și nu rezolvă situațiile medicale, din contră, la accentuează, întrucât bolnavul percepe sentimental și cerebral și, în final, consideră că discuțiile și invidiile dintre doctori nu îi vor rezolva cazul domniei sale...În final, pentru a sintetiza cele de mai sus, menționez excepționala sintagmă realizată de Johann Wolfgang von Goethe: „Worte sind der Secle Bild” – „Cuvintele sunt imaginea sufletului”. Un doctor trebuie să aibă un suflet cât mai curat, mai bun, mai devotat și atunci vorbele sale vor fi pe măsură!”

Cine este invidios este pierdut! Atacă pe Duhul Sfânt, care ne ajută pe toți cu Harul său, așa că nu suntem invidioși pe bieții oameni, ci chiar pe Duhul Sfânt!

Să avem grijă! Să muncim și să nu invidiem!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar