news        mail   location

 
 

La baza Civilizației stă sentimentul și gândirea: aceste două stări sunt complementare  și credem că nu există un om fără sentimente, cât de palide și desigur, nu există un om rațional, care să nu aibă gândire.

 

Așadar, am putea fi de acord cu acei înțelepți dinaintea noastră, care au spus și au scris că Sentimentul și gândirea fac omul civilizat, că sentimentul și gândirea sunt curate, dinamice și statornice în planul cel frumos și durabil. Altfel vom avea un foc de paie, pâlpâitor!

Până vor apărea cursuri, manuale și simpozioane în care să se trateze tematic noțiunile de gândire și stările de sentimente, mai adăugăm că, Civilizația (desăvârșirea omului social, domn al Cetății), luminează ziua și noaptea, pentru a ajuta la îmbunătățirea educației atente și complete. Nu poate să se numească nimeni civilizat, dacă nu trece prin strunga Educației.

Când vom ajunge, cu adevărat, educați și civilizați, vom vedea cu ochii noștri, îndepărtându-se, din ce în ce mai mult, în fiecare zi, această Caribdă, numită război, și această Scyla, numită revoluție (apud, Victor Hugo).

Vine vremea, și acum este, când simbolul sacru este uzat și șters din „libera cugetare”, când omul se sustrage de sub influența preotului și a Bisericii lui Iisus Hristos, și când excrescența filosofilor și a sistemelor, rod fața Bisericii, după cum se și constată, chiar la vedere.

La nivel teoretic, lucrurile se par a fi păcătoase, în sensul că la noi și aiurea, educația religioasă a fost mereu supusă unor atacuri furibunde. La nivel practic, există, totuși, libertatea de a face, sau nu, Religia în Școlile de Stat. Este, să zicem, un drept câștigat, felicitându-se Parlamentul și Guvernul, pentru înțelepciunea de acasă!

Ceea ce este extrem de grav, pe ici-colea, din păcate, sunt anumiți profesori de Religie, care nu pun suflet devotat pentru Educația Religioasă și mai ales cea practică. Se cunosc cazuri, desigur, având grijă se se repare delăsarea din casa noastră.

Neamul Românesc are două salvări: arta clăditului și tiparul, Biblia de piatră și Biblia de hârtie, pe Sfinții Părinți, proverbele noastre românești și înțelepciunea cea dintâi.

Atunci când un om este civilizat, se află pe drumul sfințeniei!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar