news        mail   location

 
 

Avicenna, spre deosebire de Aristotel, este unul din cei mai faimoși „dualiști” din istoria filosofiei – el credea că trupul și mintea sunt două substanțe distincte. Marele său predecesor  în această privință a fost Platon, care vedea mintea drept ceva distinct, întemnițat în trup. Platon considera că, în momentul morții, mintea va fi eliberată din temniță pentru a se așeza în alt corp.

 

Medicul celebru Avicenna, susținea că mintea nu este distrusă o dată cu trupul și că este nemuritoare. În secolul XII, opera lui Avicenna a fost tradusă și în limba latină, dualismul său devenind cunoscut printre filosofii și teologii creștini. Aceștia au consimțit la felul în care a dat el interpretare textelor lui Aristotel: ideea de suflet nemuritor!

Două secole mai târziu, în jurul anului 1250, Toma d`Aquino a realizat o interpretare și mai fidelă a lui Aristotel, văzând mintea și trupul mult mai legate între ele, iar părerile sale au fost acceptate de teologii secolelor al XVI-lea și al XVII-lea.

În anul 1640, învățatul Decartes a revenit la un dualism care se apropia cel mai mult de cel al filosofului Platon, decât al filosofului Aristotel, argumentația sa fiind asemenea celei a lui Avicenna. Ceea ce apare ca o noutate este faptul că învățatul Decartes  își imaginează că există un demon care încearcă să-l ademenească și să-l amăgească în toate felurile în care ar putea fi amăgit. Singurul lucru în legătură cu care nu poate fi amăgit, realizează el, este acela că există. Acest sine este exact sinele de care este sigur Omul plutitor al lui Avicenna, atunci când nu deține nicio altă cunoaștere, după cum a mai fost vorba.

La fel, desigur, ca și Avicenna, Decartes trage concluzia că „eul” sau „sinele” este complet distinct de trup și că este cu siguranță nemuritor (pag. 79).

Celebrul învățat Toma d`Aquino are o obiecție privitoare la dualismul lui Avicenna sau Decartes. El susține că sinele care gândește este același cu sinele care simte senzațiile trupului...

Care este situația în prezent? Filosofii se împart în două grupuri: un grup de dualiști (mai mic) și un grup (mai mare) de gânditori care susțin că mintea este în creier și majoritatea care sunt de acord că gândirea este rezultatul activității fizice a creierului, dar există o diferență între stările fizice ale creierului (materia cenușie, neuronii și gândirea care derivă din acestea).

Ceea ce este bine de știut, cunoștințele medicale ale lui Avicenna erau vaste, aducându-i protecția regală. Canonul Medicinei (circa 1015) a influențat școlile europene de medicină până la mijlocul secolului al XVII-lea.

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar