În lumea științifică, dar și în câmpul vast al cunoștințelor generale, numele lui Giordano Bruno este pomenit adesea, cu un fel de venerație cuprinzătoare.

El a văzut lumina zilei în anul 1548, la Nola, un orășel din Campania Italiei. La vârsta de 15 ani intră în Ordinul Dominicanilor, schimbându-și numele, ca și în rânduiala tunderii în monahism, în Ortodoxie, din Filippo în Giordano.

Așadar, din fragedă tinerețe, dorea să afle tainele Filosofiei antice și medievale, fiind  preocupat de ideile noi despre lume, cu predilecție acelea ale lui Nicolaus Copernic, el influențat, se simțea tot mai străin de doctrina Bisericii. Dacă la vârsta de 10 ani merge la Neapole pentru studii, la maturitate merge la Mănăstirea della Minerva din Roma, însă din urmă îl ajunge acuzația de erezie, fapt care l-a făcut pe Giordano Bruno să părăsească Ordinul Dominicanilor și pleacă din Roma în anul 1576, după care vor urma 15 ani de viață zbuciumată, un fel de itinerariu la Genna, Veneția, Geneva, Lyon, Toulouse, unde rămâne profesor câțiva ani, apoi ajunge la Paris unde predă filosofia.

În neastâmpăr de enciclopedist  pleacă în Anglia pentru a-și face cunoscute ideile științifice, fiind predate la Universitatea din Oxford. Se reîntoarce la Paris, dar văzând prostia înverșunată, își ia tălpășița spre Germania, pribegind prin orașele principale: Marburg, Wittenburg, Praga, Helmstedt, Frankfurt am Mein, unde a ținut prelegeri.

Săturându-se de înstrăinare, la invitația unui nobil venețian, G. Mocenigo, merge la Veneția unde credea că va fi în ocrotire, dar, din păcate, a fost denunțat la Inchiziție. A fost arestat în anul 1592, iar un an mai târziu este predat autorităților Inchiziției de la Roma, unde 7 ani îndură rigorile din închisori. Cu toate chinurile îndurate, a refuzat, cu încăpățânare, să renunțe la doctrina sa, fiind condamnat la moarte prin arderea pe rug la 17 februarie 1600, pe Campofiore, din Roma, iar cenușa lui a fost aruncată în vânt, deasupra Romei, ca să se deștepte.

Savantul filosof Giordano Bruno a fixat ideile sale într-o sumă de lucrări: De umbris idearum, 1582; De la Causa, principo et uno, 1584; De l`infinitto universo e mondi, 1584; De monade, numero et figura, 1591; De natura, 1588, etc.

Se știe că doi gânditori au exercitat influențe asupra lui Giordano Bruno: Copernic și Nicolaus Cusanus, dar Bruno depășește pe Copernic, susținând infinitatea universului. Mai mult: „Universul este infinit și numai un Univers infinit se conciliază cu ideea de Dumnezeu...și că Sistemul solar este unul din nenumăratele alte sisteme, care neîncetat se nasc și dispar; guvernate toate de o singură lege, de o singură putere...de Dumnezeu”.

Bruno mai susține că Ființa Supremă nu este mai presus de lume și în afara ei, ci se află într-însa, o pătrunde și o conduce. Universul este imobil.

Deoarece este infinit și nu are unde să se miște, migrarea nu se întâlnește decât în interiorul Universului și fiind infinit, Universul nu poate avea un Centru, sau îi putem fixa un Centru în orice punct al lui.

Bruno scrie: „Fiecare stea, se învârtește prin viața ei proprie liber în jurul propriului ei punct central și în jurul soarelui său”.

La mișcarea corpurilor cerești veghează Domnul Dumnezeu prin forța atractivă bazată pe înrudire, forță ce face posibil echilibrul perfect între ele și necesară existența fiecăruia.

Să ne rugăm Domnului Dumnezeu să nu se clatine Universul!

Calinic Argeșeanul