Se apropia secerişul. Scandal mare cu normele care se atribuiau bieţilor colectivişti din fundătura de piatră a Tioltiurului.

Mătuşa Irina într-una din zile îmi spune:

- Domnule Preot, oamenii întreabă, ce să facă? Să iasă sau nu, la arie să secere? Se seceră cu mâna. Normele sunt mai mici ca anul trecut. Noi le vrem mai mari, o ţâră.

- Să nu ieşiţi până nu primiţi normele pe care le cereţi. Timpul trecea. Grâul a început să se scuture. Până la urmă au căzut la înţelegere şi tot satul a ieşit la seceră.

Vestea că popa se amestecă în Gospodăria Agricolă Colectivă n-a bucurat pe cei care păzeau ordinea socială. Autorităţile de Stat locale se gândeau cum să mă înlăture din Tioltiur, dar fără scandal.

În ziua de 13 iulie, trimişii de la Cluj din partea Împuternicitului de Culte, Horia Ţepeş Hoinărescu, vin şi mă somează să le dau întreaga gestiune cu lucrările de la biserică. Văzând că nu am scăpare, le-am prezentat un registru special în care notam toate veniturile şi cheltuielile la zi, lipind facturile şi bonurile pe filele registrului, numerotat de la prima pagină la ultima. Pe fila stângă scriam un fel de jurnal al lucrărilor. Nu lipseau nici dialogurile pe care le aveam cu Ierarhul Clujului, Teofil Herineanu, în privinţa mersului zilnic al lucrărilor de la biserică.

Se face un proces-verbal de predare-primire a întregii gestiuni. De atunci am înţeles că lucrurile pot lua o întorsătură gravă pentru mine. Îndemnul la lucru era vehement. Doream să ajungem la acoperiş cu orice preţ. Trebuia salvată biserica.

Toate documentele ridicate au ajuns la consilierul economic eparhial al Clujului, Simeon Coman. El a văzut povestea cum stă şi a transmis inspectorului financiar Pompiliu Muşteanu să meargă urgent la Parohia Tioltiur, că acolo este un caz foarte grav de rezolvat.

Despre Pompiliu Muşteanu se auzea că este un om înfiorător şi că te bagă, una-două, la puşcărie, chiar dacă ai probleme şi mai uşoare. Mai mult, se apela la el doar în cazuri extreme.

Peste câteva zile se prezintă la Oficiul Parohial Tioltiur, Pompiliu Muşteanu, în persoană.

- Bună ziua, părinte! Dumneata eşti preotul paroh Constantin Argatu?

- Da! răspund, după întrebarea pusă.

- Dar nu pari aşa de monstru, cum te-au descris cei de la Culte. Mi-au spus că-i grav. Poţi să-mi arăţi şi mie, ce anume ai făcut aşa grav?

- Da, domnule inspector. Să mergem la biserică. Pe drum îi spun cum au decurs lucrurile până la data prezentă, el ascultând povestea bisericii din Tioltiur. Ajungem la şantier. Se uită, măsoară cu ochii, mai pune întrebări la muncitori, zidari şi la cei care lucrau la acoperiş.

După ce s-a lămurit asupra şantierului, mergând spre casă, îl aud, ca pentru sine zicând:

- Dar dumneata eşti un preot extraordinar. E o minune ce se face aici. Cum de s-a produs atâta scandal şi ură la Centru?

- Din cauza comportamentului meu, răspund nedumeririlor bietului Pompiliu Muşteanu, care mă privea de după dioptriile groase, care-i făceau ochii mari ca de bivol.

- Dar eşti copil, ai doar 22 de ani. Sunt nebuni de-a dreptul. În loc să te felicite, să te premieze, te batjocoresc în halul ăsta? Hotărât, de azi înainte, în mine ai cel mai bun prieten. Vreau să te ajut. Meriţi acest lucru.

Eram uimit! Spaimele mi-au trecut. Vai de inima mea. Ajunşi acasă i-am dat un pahar cu apă.

- Nu pot servi nimic. Orice gest se socoteşte mituire.

În geanta plină cu hârţoage era şi dosarul meu luat cu hapca, pe 13 iulie 1966. I-am arătat felul cum am procedat în gestiune şi întreaga sumă care era la epitropul casier.

După ce a văzut totul, a zis:

- Gestiunea este perfect pusă la punct. Doar un singur lucru mai trebuia făcut şi anume, să treci totul în gestiunea parohiei. L-am văzut pe inspector liniştit. Mi-a spus la ureche:

- Să nu uiţi! Nu faci nimic până nu mă întrebi şi nu semnezi niciun act de azi înainte. Vreau să ştiu totul din vreme.

Cu hârţoagele adunate a pornit pe drumul Clujului. Era vesel. Credea, înainte de venire, că popa de la Tioltiur este un fel de dinozaur.

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.