news        mail   location

 
 

Pornit la drum spre Sibiu, înainte de a intra în Turda, un autobuz are impact cu un autoturism. Maşina s-a făcut bucăţi, iar din cei cinci inşi dinăuntru a scăpat doar femeia. După număr era de la Alba-Iulia.

 

Pe şanţ stătea şi plângea:

- Vai de noi, ne-am nenorocit! Vai! Maşina noastră! Că am făcut zece ani economii ca să o cumpărăm, şi acum, no, uitaţi-vă oameni buni cum au ajuns.

Salvarea a venit şi i-a luat pe toţi la spital, iar maşina bocită mai mult decât oamenii dintr-însa, a rămas turtită-n drum. Mi-a rămas acea imagine mereu vie în minte.

În cei patru ani de cursuri, la profesori de mare ţinută academică, cerând carte şi nu găini prăjite şi alte galiţe, se dădeau note mici. La Noul Testament – nu mă laud – aveam notă maximă. Profesorul Grigore T. Marcu mă poftea la plimbare şi pe la el acasă, pe Tribunii, 24. Din vorbă în vorbă, mi-a propus să iau licenţa la dânsul. M-a încurajat.

- Doresc să faci Licenţa la mine. Te ajut şi eu. După aceea poţi lua doctoratul şi te las urmaş la catedra de Noul Testament. Am şi câţiva metri cubi de manuscrise, studii pe care nu le-am putut publica până acum. Ţi le las moştenire şi pe acelea ca să-mi completezi opera la timpul potrivit.

Nu mai ştiu ce i-am răspuns la aşa bombardament de bunăvoinţă. Ştiu doar că am gafat lamentabil. N-am luat nimic în seamă din cele înşirate cu atâta dragoste de profesor către studentul său. Mai mult, am luat licenţa în Teologie la Vechiul Testament. Profesorul Neaga Nicolae nu-mi promisese nimic şi nu voia să mă lase urmaş la catedra de Studiul Vechiului Testament.

Aşa am ratat un doctorat.

Voi povesti, în volumul II, cum am mai pierdut „încă două doctorate”: unul tot în Teologie şi altul în Litere. N-am avut tăria să accept, necum să mă rog. O spun despre mine. Nu dau peste nas nimănui. Cum să îndrăznesc? Este alta viaţa universitară. Un profesor bucureştean, pe nume Sebastian Duicu, îmi spunea că la Valea Cascadelor în Bucureşti, se vând la tarabă lucrări de licenţă şi doctorate, în mai toate ştiinţele.

Incredibil şi fără comentarii!

Când a venit vremea, am luat subiectul de diplomă la Vechiul Testament. Profesorul Grigore Marcu a rămas surprins, iar mie mi-a fost ruşine. El n-a mai zis nimic, dar nici eu. La fixarea temei am cerut binecuvântarea Episcopului meu, Teofil al Clujului. Am ajuns la un consens. Lucrarea s-a numit: Lupta profeţilor împotriva formalismului. Mă ghicise Arhiepiscopul Teofil, de mai târziu. La baza lucrării a stat mai ales Scriptura. Atunci am citit profeţii cu mare atenţie. Parcă luasem din duhul lor. Mă trezeam, de multe ori strigând cu vehemenţă împotriva relelor care bântuiau lumea.

S-au fixat examenele pentru Licenţă şi însăşi susţinerea lucrării într-o ţinută academică. Astăzi, nici chiar la doctorat nu se mai procedează la fel ca atunci.

Pentru examene am primit o lună de zile pentru pregătire. În Dumbrava Sibiului învăţam pe rupte. Trebuia să repetăm toate materiile din cei patru ani de studiu. Era o enormitate. Simţeam că-mi iau foc creierii. Nu era de glumă. După o zi de studiu, seara ne adunam şi între colegi se pornea o şezătoare a învăţăceilor întru ale Teologiei şi ne limpezeam materialul pentru examene.

A sosit şi ziua cea mare. Toţi ierarhii din Patriarhia Română, care aveau studenţi absolvenţi şi în prag de Licenţă erau rugaţi să participe la examenul final. Se voia, ca ierarhii să-şi vadă pe viu licenţiaţii, viitorii păstori în viaţa Bisericii lui Hristos.

Mai întâi se dădea scris la o serie de materii, considerate capitale. Apoi urma examenul oral. Era emoţionant. Când mi-a venit rândul, m-am poticnit la Dreptul Bisericesc. Profesorul despre care nu am pomenit până acum, Iorgu Ivan, avea o răfuială mai veche cu mine. Pârâcioşii s-au dus şi m-au spus că aş fi afirmat, că nu ştie să predea la catedră, iar cursul lui e otova, de la un capăt la altul şi că mai este şi surd pe deasupra.

Făceam haz doar când îl vedeam permanent venind din piaţă, aducând în sacoşă trei cornuri şi două borcane cu iaurt. Aceea era mâncarea lui zilnică. Era văduv şi se pare, tare sărac. Îmi era milă de el. Nu l-am jignit niciodată cu nicio vorbă. Nici azi nu înţeleg cine mi-a făcut pocinogul.

Când a hotărât să mă cadă la Diplomă, Teofil Episcopul s-a ridicat în picioare şi a spus că părăseşte Comisia de Licenţă dacă nu sunt admis. Până la urmă, profesorul, înşelat de pârâcioşi şi-a înmuiat inima şi   m-a admis numai după ce mi-am cerut scuze, despre lucruri pe care nu le-am săvârşit asupră-i. Mi-am călcat pe inimă împotriva obiceiului meu. După ce am depus jurământul îndătinat, m-am îndreptat spre Maramureşul meu iubit. Era în vara lui 1968. Aveam o vârstă superbă, doar de 24 de ani, cum o au şi au avut toţi la vremea potrivită.

Ce-ar fi să rămânem de 24 sau de 33 de ani, toată viaţa!?!

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar