Scriitorul Grigore Alexandrescu, în stihuri românești, ca un fagure de miere, din Ceruri, ne glăsuiește: „Când citim în vechea carte a istoriei străbune/ Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române/ Care inimă stă rece?/ Care suflet nemișcat/ Cine n-are dor să vadă țara sa în fericire,/ Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie și-n unire/ Cultivând artele păcii pe al său pământ bogat?”
Sfântul Istoriei românești, Nicolae Bălcescu, în cartea sa, Românii subt Mihai Voievod-Viteazul, scrie atât de delicat și sensibil: „Deschid sfânta carte unde se află înscrisă gloria României, ca să pun înaintea ochilor fiilor ei câteva pagini din viața eroică a părinților lor!”
Ca să dovedești că ai rădăcină de la începutul obârșiei, trebuie să pui mâna pe cartea de Istorie românească și a cărților de istorie a națiunilor lumii, pentru a cunoaște trecutul, că numai astfel vei înțelege prezentul și viitorul. Uneori ne apucă rușinea că se aude că suntem români! Atunci când cunoști Istoria Țării tale, nu te mai încearcă roșirea obrazului. Să nu ne fie rușine de români și România, ci de ignoranța noastră și analfabetismul, care se întinde ca ciuma, într-o Țară binecuvântată de Domnul Dumnezeu!
Sigur că Nicolae Iorga a studiat și a învățat pentru o Țară întreagă, pentru o Europă, dar și noi trebuie să fim atenți la cele ce ne-au rămas scrise de la el: „Chipurile, vorbele, gândurile morților trăiesc în noi, iar în pământ e numai lutul...Pe aceste două temelii se sprijină mărirea trainică a unui neam: amintirea totdeauna a trecutului și conștiința datoriei împlinite de toți, în fiecare clipă. Fiecare vine dintr-un trecut, care se află viu în el și cuprinde semințele gata să izbucnească în viitor!”
Să nu uităm respectul sfânt față de trecut, pentru a nu ne pierde civilizația și a ne trezi în barbarie!
Să nu fie!
Calinic Argeșeanul
