În perioada anilor 399-355, filosoful Platon îl cuprinde în imaginația sa, făcând un portret, filosofului Socrate în „Apărarea lui Socrate”, și în numeroase alte studii și dialoguri. Sumar, filosoful Socrate a venit pe lume la Atena, în anul 469, fiind fiul unui zidar și al unei moașe, acesta învățând meseria tatălui său, mai înainte de a se înrola în serviciul militar, cum se făcea pe atunci.

În cele din urmă s-a implicat și în politică. Odată cu moartea tatălui său, moștenește o uriașă avere, având posibilitatea să trăiască în belșug cu soția sa, Xantipa, care era o femeie dificilă. De acum, Socrate era liber de grija muncii.

Potrivit modului său de a fi, Socrate a devenit o „figură” în Atena și împrejurimi, implicându-se în discuții filosofice cu toți cei care voiau ca să știe, având o bogată răbdare și disponibilitate, mai ales că auditorii, de cele mai multe ori, erau tineri și dornici de a afla răspuns la întrebările lor. A fost acuzat că are meteahna de a „rătăci” pe tineri, devenind un pericol. Atunci l-au judecat, dându-l la moarte și, deși i s-a oferit posibilitatea de a merge în exil, el a preferat să moară acasă, la Atena, după ce i-au dat o cupă de cucută! Discipolii, mămăligi crude, boceau, în loc să-l ducă pe sus în exil!

Filosoful Socrate a ajuns celebru prin discipolul său Platon, care a scris în Dialoguri: Apărarea lui Socrate, Phaidon și Banchetul, gândirea sa care a supraviețuit, stând la baza filosofiei occidentale. Platon s-a ocupat și de politica orașului – stat, apărând dreptatea și dorea ca să ne aplicăm noi înșine, cum ar fi „bun”, „rău” și „drept”, considerându-se că scopul principal al filosofiei adevărate este să înțelegem cine suntem. Și acum un perpeteuum al filosofiei lui Socrate: „Singura viață care merită trăită este o viață bună! Pot trăi o viață bună numai dacă știu cu adevărat ce înseamnă „bine” și „rău”! Bine și rău nu sunt lucruri relative: ele sunt absoluturi, care pot fi găsite numai punând întrebări și gândind, astfel, moralitatea și cunoașterea sunt legate. O viață fără întrebări este una a ignoranței, lipsită de moralitate și că, o viață care nu este analizată, nu merită trăită.”

Și acum metoda dialectică a filosofului Socrate:

Crezi că zeii știu totul? Da! Deoarece sunt zei! Unii dintre zei nu sunt de acord cu ceilalți? Sigur, nu sunt totdeauna de acord. Deci, pot greși? Cred că așa este! Deci, zeii nu pot să știe tot. Da, zeii, care sunt oamenii, care au insuficiențe!

Cineva a întrebat-o pe preoteasa din Templul lui Apollo din Delphi (Corint), cine este cel mai înțelept din lume? Răspunsul Oracolului a fost că nimeni nu este mai înțelept decât Socrate! Supărat, Socrate a spus că nu cunoașterea sa era unică, ci pentru că afirma că nu știe nimic! Văzând și inscripția de pe frontispiciul Templului din Delphi: „Gnothi se auton” – Cunoaște-te pe tine însuți, Socrate îndemna umanitatea ca să aibă grijă  de sufletul nemuritor, să aibă grijă de iubirea lui Dumnezeu, de dreptate și loialitate.

Socrate spunea: „Singurul lucru pe care-l știu sigur este că nu știu nimic”!

Iar eu zic: Știu câte ceva, dar mai ales știu foarte bine că sunt un mare păcătos! Chiar că putea zice așa și Socrate!

Calinic Argeșeanul