news        mail   location

 
 

Înainte de a detalia câte ceva despre fenomenul filosofic în perioada anilor 250-1500 era noastră, este necesar să cunoaștem câteva aspecte. Spre exemplu, în jurul anului 260 d. Hr., filosoful Plotin fondează neoplatonismul, o școală de filosofie mistică bazată pe scrierile lui Platon; Sfântul Constantin I cel Mare, proclamă libertatea religioasă pe întinsul Imperiu Roman prin Edictul din Milano, în anul 313!

 

În anul 395, din cauza crizelor declanșate de forțe interne și externe, are loc divizarea Imperiului Roman, în cel de Răsărit și Apus, care se prăbușește după un secol; între anii 397-398, Fericitul Augustin de Hippona, elaborează lucrarea sa, Confesiuni; în anul 510 Boethius începe să traducă din opera lui Aristotel, Logica; și în anul 618, în China vine la putere dinastia Tang, aducând o epocă de aur a dezvoltării culturale. În anul 622, profetul  Mahomed săvârșește pelerinajul de la Mecca la Medina, marcând astfel începuturile erei musulmane.

După cum se știe, în anul 711, Spania și Portugalia vor fi cucerite de musulmani. Iată că și o Casă a Înțelepciunii¸va fi organizată la Bagdad, unde învățați din toată lumea veneau pentru a împărtăși și scrie idei noi. Între anii 1014-1020, Avicenna scrie lucrarea Kitab al- Shifa (Cartea vindecării), care a revoluționat medicina; Sfântul Anselm scrie  Proslogion între anii 1071-1078. În anul 1099, cruciații creștini ocupă (capturează) Orașul Sfânt, Ierusalimul. Trebuie amintită și Moartea neagră, care ajunge în Europa, decimând peste o treime din populația Europei, anul 1347 fiind și pentru capitala argeșeană, cu pagubă, mutându-se pentru o vreme la Câmpulung Muscel, fiind părăsită Cetatea Curtea de Argeș.

Important pentru dimensiunea cunoașterii, în anul 1445, Iohannes Gutenberg din Germania inventează tiparnița, care va revoluționa cultura mondială. Cum să nu se consemneze și anul 1453, anul căderii Imperiului Bizantin, după aproape peste un mileniu de existență. În anul 1492, istoria navigației mondiale consemnează, ca fapt de hotar, când Cristofor Columb, traversează Oceanul Atlantic, ajungând în îndepărtatele Indii de Vest, fiind cea mai temerară stare de a cunoaște lumea!

În Istoria Imperiului Roman a fost și o „epocă întunecată”, prăbușindu-se alcătuiri și așezări de secole. Singură, Biserica, deținea monopolul asupra cunoașterii, platonismul, fiind considerat compatibil cu Creștinismul, alături de traducerea lui Boethius a Logicii (Organon) a lui Aristotel filosoful.

Se știe că arabii erudiți au tradus din lucrările filosofilor greci clasici, împletind ideile acestora în cultura islamică, începând cu veacul al VI-lea.

După cum se știe, filosofia lui Platon a fost mai ușor asimilată de gândirea creștină, Dumnezeu și sufletul nemuritor, având o justificare rațională, pe când Aristotel era tratat cu suspiciune de către autoritățile bisericești. Dar, filosofii creștini: Rober Bacon, Toma d`Aguino, Duns Scotus și William din Occam, au convins Biserica de compatibilitatea sa cu Credința Creștină.

Se ivea o nouă raționalitate, în gândirea filosofică! Totu-i schimbător.

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar