news        mail   location

 
 

Biografii filosofului Epictet consemnează că nu prea au date concrete, doar că este născut în jurul anului 50 după Hristos, în Hieropolis din Frigia. Este cunoscut ca sclav la Roma pe vremea împăratului Nero.

 

Epictet filosoful a fost o vocație pentru stoicism. Epictet, în traducere înseamnă „sclavul”. Stăpânul lui avea obiceiul să-l bată crunt, fără milă. Când tot lovea, aude glasul lui Epictet de rugare, ca să nu mai lovească, pentru că i se va rupe piciorul, ceea ce s-a și întâmplat. Cu piciorul rupt, în liniște (stoică) a zis doar atât: „Nu ți-am spus că se va rupe?” De atunci a rămas șchiop!

La Roma, Epictet asculta cursurile predate de stoicul Musonius Rufus, și meditând el singur, cu un picior sănătos a ajuns un filosof cult, căutat de contemporani, între timp fiind eliberat, că nu mai era potrivit pentru treburi fizice.

Împăratul Domițian, în anul 94 după Hristos, îl izgonește pe filosoful Epictet din Roma, așezându-se la Nicopolis, în Epir, unde a expus învățăturile sale celor dornici de înțelepciune.

Deși se spune că de la el nu a rămas nimic scris, totuși, elevul său, Flavius Arrianus, a publicat notițele sale, sub titlul de: Disertațiile lui Epictet,  din cele opt cărți nepăstrându-se decât patru. Mai mult, de la Epictet ne-a rămas, din fericire, Manualul lui Epictet, care este – de fapt – un rezumat al Disertațiilor, despre care filosoful Schopenhauer  susține că este scris chiar de filosoful Epicur.

Manualul lui Epictet, tradus de C. Fedeleș, caracterizează într-un mod original pe Epictet, după cum urmează: „La dânsul totul e linie dreaptă, o singură mântuire – filosofia; o singură filosofie – a faptei; o singură fericire – libertatea; o singură putere – voință; o singură noblețe – rațiunea; o singură metodă – lupta; o singură poziție – conștiința; o singură strategie – retragerea în tine însuți; un singur model în toate – natura; un singur rău – viciul; o singură siguranță – datoria; o singură armură a personalității – caracterul; o singură frumusețe – gândul bun de fiecare clipă; o singură dorință supremă – perfecțiunea și apropierea de Domnul Dumnezeu, de care te leagă pururea esența ta rațională!

Așadar, Epictet prețuiește esențialul interior, stăpânirea de sine, care duce la adevărata forță și fericire, nu cedarea în fața poftei; conducerea vieții potrivit rațiunii și nu atitudinea dictată de instinct!

Pentru că Manualul lui Epictet este prețios pentru viață, răbdătorii cititori vor avea prilejul să cunoască anumite paragrafe  deslușite și de mare folos pentru viața de toate zilele.

Astfel, vom începe seria tabletelor, folosind Manualul lui Epictet, și prima ar fi: „Ce este al nostru și ce nu este!”

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar