news        mail   location

 
 

La Paris, în anul 1662, savantul fizician se stinge din viață, iar sora sa, Gilberte, strânge notele lăsate (rămase), care formează ceea ce noi cunoaștem sub numele de „Pensees de Pascal”.

 

În căptușeala hainei sale, rămasă după moartea sa, s-a descoperit celebrul său Memorial, scris în noaptea de 23 noiembrie 1654: „De la zece jumătate seara, până la aproape douăsprezece și jumătate (două ore!) – FOC – Dumnezeu a lui Abraham, Dumnezeu a lui Isaac, Dumnezeu a lui Iacob, și nu al filosofilor și al savanților – Dumnezeu a lui Iisus – Certitudine – FERICIRE – Certitudine, Sentiment – VIZIUNE – fericire. Pace...uitare a lumii și a totului în afară de Dumnezeu. El nu se găsește decât pe căile învățate de Evanghelie – Măreție a Sufletului omenesc – Fericire, fericire – Renunțare totală și dulce – Supunere totală lui Iisus Hristos și directorului meu de conștiință!”

Din mila lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, așa am găsit și eu, în buzunarul unei bondițe purtată de scriitorul Ioan Alexandru, un Angajament, luat în fața Domnului Dumnezeu, după ce i s-a arătat, la miezul nopții, ca și lui Blaise Pascal.

Am desfăcut săculețul din buzunar. Am găsit un fir de busuioc, o bucățică de anaforă și un pergament (un fel de foaie de calc) pe care erau scrise câteva rânduri prin care arăta că FOCUL din Ceruri a venit, în valuri, asupra sa și a intrat într-un văzduh dumnezeiesc din care a auzit glasul lui Iisus, pe care dorea să-l audă personal și singur, ca și Pascal, despre care îmi vorbea adesea și era fascinat de viața sfântă.

În angajament a scris că mulțumește Domnului Dumnezeu pentru prezența în casa lui de pe Belgrad 5, și că nu va mai scrie nicio poezie fără să pomenească de Dumnezeu! Așa a fost! S-a ținut de Angajamentul făcut în fața Cerescului Părinte. A semnat la urmă, scriind cu sângele izvorât din ființa sa. Mi-a spus să nu știe nimeni! Poate că este bine să se știe cum se arată și lucrează Domnul Dumnezeu în viața unor oameni!

Înscrisul găsit l-am pus la loc în buzunar. Cred că este acolo!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar