news        mail   location

 
 

Noi, pământenii, avem probleme de deslușit pentru a hrăni mintea noastră, uneori, rebelă ca și acțiunile noastre. Omenirea a fost preocupată mereu de Universul în care suntem parte integrantă și, deci, cu menirea de a-i da de „capătul capătului”!

 

Leibniz ajunge să construiască – mai degrabă să-și imagineze în viziunea sa, afirmând că orice parte a lumii, fiecare lucru individual are un „concept” sau o „noțiune” distinctă, deoarece, totul în Univers este interconectat, și putem descoperi adevărul despre întreg universul, exclusiv, prin intermediul reflecției raționale.

Așa putem ajunge la „adevărurile rațiunii”, despre care scrie Gottfried Leibniz, și că Universul este alcătuit din substanțe individuale, simple, numite „monade”, fiecare monadă fiind izolată de celelalte și fiecare  reprezintă starea completă, trecută, prezentă și viitoare. Dar, fiecare monadă este sincronizată între toate monadele astfel încât fiecare are același conținut, iar, conform gândirii lui Leibniz, așa a creat Domnul Dumnezeu lucrurile, într-o stare de „armonie prestabilită”.

Dacă privim o hartă a Internetului, se arată nenumărate legături dintre utilizatorii de Internet și că Teoria monadelor, promovată de Leibniz sugerează că și mințile noastre sunt conectate în mod similar. Dacă Leibniz trăia azi, în văzduhul plin de explozia tehnicii, altcum se lămureau lucrurile. Și așa, Leibniz nu se lasă copleșit și afirmă: „că orice minte omenească este o monadă și, prin urmare, conține o reprezentare completă a Universului, și că, în principiu este posibil să învățăm tot ce se știe cu privire la lume și chiar dincolo de ea prin simpla explorare a propriei noastre minți.

Trebuie să recunoaștem că, noi, pământenii, nu avem un instrument astronomic cu care să măsurăm, spre exemplu: distanțele interplanetare și nici interstelare  și între galaxii noi, măsurând empiric. Cine poate măsura și cu care aparat, temperatura exactă a Soarelui? Ne mulțumim, adesea, cu prezumții liniștitoare. Credem că Domnul Dumnezeu cuprinde întregul Univers în mod simultan, așadar, putem vorbi de adevăruri necesare, și că Domnul Dumnezeu, omniscient și atotputernic creează și dublează din cinci în cinci ani, Universul, fapt miraculos și uneori, chiar apucându-te înfricoșata îndoială.

Înainte de a finaliza acestă „tabletă”, menționăm că genialul Leibniz a fost un inovator celebru. Se știe de calculatorul mecanic, fiind una dintre multele sale invenții, dovedind prin aceasta pasiunea sa pentru matematică și logică, domenii sensibile, în care a fost un inspirat inovator de către Duhul Sfânt!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar