Dacă găsim prin bibliotecă o cărțulie de buzunar: Calități și defecte, editura Albatros, București, 1978, din Colecția Cogito, vom putea citi lucruri minunate, de zidire de suflet și inimă.

Rămâi surprins de maniera în care Mircea M. Duduleanu, cu eforturi deosebite, a pus în mâna cititorilor un cod al bunelor manifestări, ca să evit a mai spune, un cod al bunelor maniere de care lumea este sătulă. Spun astfel, pentru că oricât am citi, tot ne mai rămâne un gol imens de umplut cu grija de a nu ne face de ocară prin comportamentul de zi cu zi.

Când începi un pic de post este necesar să-l faci cu mărită prudență. Excesele de data aceasta sunt potrivite mai ales atunci când trebuie să fim precauți, adică să ne ferim cu grijă de ceea ce ar duce la primejduirea vieții noastre.

Cineva, tot auzind sfaturi din acestea, a zis cu năduf în suflet: Dar, bine oameni buni, de multe trebuie să ne ferim! Și pentru că așa este, vom arăta din lumea proverbelor, că: ”Cine vrea să meargă sigur prin lume trebuie să aibă ochi de șoim, adică trebuie să vadă departe; urechi de măgar, adică, să audă bine; privire de maimuță, adică, să privească în toate părțile; gură de purcel, adică, să mănânce mai puțin; spate de cămilă, adică, să le îndure pe toate, și picioare de cerb, adică, să se îndepărteze repede de primejdie” (op. cit., p. 392-393).

Sigur că japonezii sunt, ca și noi, doldora de proverbe, înțelepciunea de aur a unui popor. Ei, ca și noi, spun adesea că este bine să: ”Te ferești de picioarele din spate ale catârului, de dinții câinelui și de limba unei femei!” Iar ca să se apropie cumva de speța umană și mai mult, deși se vede clar acest amestec între regnul animal și uman, ei zic: ”Ferește-te de țap din față, de cal din spate, și de omul rău din toate părțile”, și ca să se limpezească mai bine starea de lucruri, adaugă: ”Trebuie să ne ferim de trei lucruri: de șarpe, de omul care vorbește frumos și de femeia capricioasă!”

Înțelepciunea bătrână a neamului nostru se arată pe uliți și atunci când sunt îndemnați cei care vor neapărat răul altora, să nu uite, că: ”Cine are acoperiș de sticlă să nu arunce cu pietre la vecin”.

Am auzit mereu vorbele de duh ale românilor atunci când este cazul să o spună, că neînțeleptul care nu învață din pățaniile altora uneori nu învață nici din cele proprii. Proverbele înțelepte ne aduc aminte că: ”Fericit este cel pe care-l fac prudent primejdiile înfruntate de alții!”

Dacă am cronometra de câte ori se mânie omenirea de azi, am avea un rezultat groaznic. Sfântul Pavel, dar mai înainte proorocul David au scris inspirați: ”Dacă vă mâniați, să nu greșiți!”

Ce să mai spunem de cele ce traducea George Coșbuc în Antologia Sanscrită:

Mânia-n oamenii cei buni

Se naște moartă

Se topește!

În cei cuminți un ceas trăiește,

În semidocți trăiește luni,

Trei ani în proștii cei din gloată

Iar în mișei viața toată!

Iar ca să venim acasă la noi și stând la masă cu Iordache Golescu, vom afla:

”Când ești poftit la vreo masă,

Pleacă sătul de acasă!”

”De apă mică să-ți fie frică”

”Fugi de cei cu năravuri rele, că ori te mânjesc cu cărbunele cle stins, ori te ard cu cel aprins!”

”La tot omul și oricând, nu-ți arăta inima ta!”

”Nu băga bâta în furnicar!”

”Nu te lăuda cu nimic în fața nimănui!”, m-aș adăuga și eu, că-i mai bine și mai sănătos!

Nu-i așa că Postul are nevoie și de Prudență?

Calinic Argeșeanul