news        mail   location

 
 

Unul dintre lucrurile care supără cel mai mult pe bieţii oameni este locul de veci din cimitir. Nici nu te naşti bine că, precum faraonii, te şi gândeşti la mormânt. Este un lucru normal să te naşti din mila Domnului şi este un lucru şi mai normal să-ţi aşezi locul cel din urmă.

 

La Mănăstirea Cernica este un cimitir vechi de sute de ani. Acolo sunt aşezaţi, spre odihnă veşnică: arhierei, boieri, doctori, scriitori, preoţi, monahi, profesori şi oricine a căpătat un loc de înmormântare.

Când am fost pentru prima oară vieţuitor la Mănăstirea Cernica, printre alte ascultări, am avut-o şi pe aceea de responsabil cu cimitirul din Insula Sfântului Nicolae. Revenind la Cernica, după câţiva ani, am găsit o atmosferă războinică pe problema locurilor de înmormântare.

Deşi nu prea se purta, am dat câteva anunţuri la România liberă, cerând, ca toţi cei care au acte doveditoare ale locurilor de veci din cimitir, să fie prezentate la administraţie. S-au repetat anunţurile la ziar, pentru a nu se crea confuzii.

După anunţ a început năvălirea cu tot felul de acte.

- Sunt familia Popescu din Bucureşti. Am zece locuri de veci în cimitir. Să mergeţi să le vedeţi. Îmi daţi act de concesiune.

- Vă rog să prezentaţi actele doveditoare, le spun eu înainte de a pleca spre cimitir.

- Acolo, în cimitir, veţi vedea actele doveditoare, insistă familia Popescu, pusă pe grabă.

Mergem în cimitir. Ne duc pe o alee lungă şi pe la mijloc ne arată o cruce veche, pe care scria: Familia Popescu.

- Iată dovada, arătându-ne crucea bătrână de pe vremuri. Scrie pe ea Popescu? Ce acte mai trebuie? Asta este cea mai adevărată dovadă.

Oricât am stăruit, n-am ajuns la niciun înţeles. Noi ceream acte de proprietate, el ne arăta înscrisul de pe cruce.

Auzise că un loc de veci este scump. Dorea să-şi însuşească cele zece locuri, care nu erau ale lui, dar care, gândea el, le putea vinde, făcând presiuni asupra noastră.

Cazuri din acestea au fost mai multe. Surprinzător era faptul că unii români şi nu doar ei au o doză apreciabilă de şmechereală. Este uşor să te bizui pe minciuni. Au picioarele scurte, cum credea şi Iorga. Dar tupeul? Chiar să fie suflete secătuite de bunul simţ?

Incredibil!

Incredibil, dar adevărat.

Rostuirea unui loc de veci este încă o problemă. De multă vreme, construirea cavourilor este mai veche. Aşa făceau păgânii. Îşi „înveşniceau” numele şi după moarte. Caz tipic, faraonii. Nu mai înşiruim şi pe alţi dezaxaţi ai timpurilor care, pentru o mână de ţărână, au construit palate uriaşe, în viaţă, iar după moarte, morminte înfiorător de scumpe, şi unele hidoase la vedere.

Mai în glumă, mai în serios, propuneam să ne înmormântăm şi în picioare. Lasă că alţii s-au aşezat pe tronuri. Adică domni pe scaun şi după moarte. Faraonilor nu le-a venit în minte una ca asta.

Să stai pus într-o criptă, pe două sau trei nivele, încă e periculos, mai ales dacă nu-s etanşe plăcile şi cripta este prea în afară, cum se mai poartă moda. Aşa gândesc unii şi alţii până într-o zi când se luminează la cap.

După rânduiala biblică, patristică şi după tradiţia noastră românească, ortodoxă curată, la sfârşitul vieţii, ca adormiţi în Domnul, trebuie să mergem de unde am fost luaţi la începuturi, când ne-a zidit Dumnezeu din ţărână, mama noastră. Fără mofturi şi fără găteli şi alte garderobe. Simplu, aproape cum ne-am născut: „goi am ieşit din pântecele mamei şi goi ne întoarcem…”, ne încurajează şi Iov, cel mult răbdător dintre vieţuitorii acestui pământ.

Când eşti pus într-o criptă, la suprafaţă, vara, când este caniculă, trupul fierbe în suc propriu. Când este iarnă, îngheaţă, tot în suc propriu. Am văzut la Cernica, în cripte de suprafaţă, astfel de „răcituri”, cum mai sunt numite de către unii şi alţii. Ştiu ei ceva. Nu vorbesc aiurea. Iar cei care aud, să nu se supere.

Oricum, este oribil să vezi asemenea imagini.

Trebuie să ne învăţăm că din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ vom merge, iar sufletul pleacă în sânul Celui care ni l-a dat o vreme aici pe pământ.

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar