De câte ori am citit în Sfânta Scriptură, în epistola Sfântului Apostol Pavel către Tesaloniceni, la capitolul 5, versetul 17, am văzut îndemnul apostolic de a ne „ruga neîncetat”! Fără nicio întârziere, gândul se îndreaptă în văzduhuri pentru a găsi răspunsul exact, și mai ales cum poți reuși performanța de a te ruga neîncetat, adică mereu, continuu și totdeauna.

Nu ascund faptul că am încercat să aud de la mulți tălmăcitori (exegeți biblici), cum ar veni o astfel de procedură duhovnicească de a fi mereu într-o rugăciune continuă. Nu intru aici în nicio tălmăcire, a nimănui, ci doar a aminti anumiți trăitori ai Rugăciunii lui Iisus, pre care i-am văzut și i-am auzit. Spun, trăitori ai stării de rugăciune, pentru că este o bucurie a rugăciunii, pe care, unii dintre noi o încearcă. L-am auzit pe Părintele Cleopa Ilie, în mai multe rânduri rostind anumite cuvinte de mare adâncime, în privința rugăciunii făcută cu îndemânare și perseverență duhovnicească.

Deseori, când era întrebat despre rugăciune, primul lucru era de a evita elegant să vorbească despre o stare pe care o încercase și practica rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.

Personal, l-am auzit cum relata mulțimii de creștini adunați în juru-i, cum trebuie făcută rugăciunea adevărată și că în viața sa, nu a reușit să se bucure mai multă vreme de culmea unei rugăciuni, care să țină o stare de înaltă trăire mistică. Nu se simțea în largul lui, când era torturat cu tot felul de întrebări, care vădeau starea de sărăcăcioasă trăire duhovnicească.

Adică, noi dorim să servim mâncarea gata, fără să ne mai ostenim să o pregătim. Rugăciunea este ca pregătirea unei mese îmbelșugate. Pentru a pregăti și bucatele duhovnicești, trebuie să ai iscusință multă, să citești mult, să scrii mult pentru a nu uita exercițiul minții, să repeți mereu rugăciunile din carte și să faci și tu, adică noi, rugăciuni personale, adresându-ne direct lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor Sfinților și Îngerilor.

Primul pas! Gândul la Dumnezeu! Al doilea pas, în genunchi sau în picioare, în fața icoanelor din casă, din Biserică, în fața soarelui, în fața Cerului, gândirea și voința curată și sfântă de a intra în convorbire cu Împăratul Ceresc, rostind rugăciunea adresată Duhului Sfânt, pe care Iisus L-a trimis după Înălțarea Sa la Ceruri, „Duhul Adevărului, Care pretutindenea este și pe toate le împlinește”.

Sfântul Apostol Pavel, îi îndeamnă pe creștinii din Salonic, în cele două epistole ale sale, la un mod normal de viață, am putea spune, în chip inedit, așezând în text (I Tesaloniceni 5, 16) un îndemn de inimă, adică: „Bucurați-vă pururea!”, adică pentru totdeauna, precum urmează imediat: „Rugați-vă neîncetat!” (I Tesaloniceni 5, 17)

Iată, aici, avem două porunci imperative: Bucuria și Rugăciunea!

Vădit, aceste două stări ale inimii, ale sufletului, ale vieții noastre, merg mână în mână, ca două surori de aceeași mamă, gemene!

A săvârși o rugăciune, care să fie ascultată de Domnul Dumnezeu, și a o împlini în viața noastră, este o performanță duhovnicească. Ea se împlinește, dacă este făcută din dragoste și cu credință iertătoare. Și mai ales atunci, când devenim filantropi, noi, ascultând și pe Apostolul Pavel, care îndeamnă pe saloniceni: „Fraților, rugați-vă și pentru noi” (I Tesaloniceni 5, 25), atunci putem spune: „Că dăruind vom dobândi” convingerea la care a ajuns și Părintele Nicolae Steinhardt, convertitul de la Rohia Maramureșului.

Calinic Argeșeanul