news        mail   location

 
 

De câte ori am citit în Sfânta Scriptură, în epistola Sfântului Apostol Pavel către Tesaloniceni, la capitolul 5, versetul 17, am văzut îndemnul apostolic de a ne „ruga neîncetat”! Fără nicio întârziere, gândul se îndreaptă în văzduhuri pentru a găsi răspunsul exact, și mai ales cum poți reuși performanța de a te ruga neîncetat, adică mereu, continuu și totdeauna.

 

Nu ascund faptul că am încercat să aud de la mulți tălmăcitori (exegeți biblici), cum ar veni o astfel de procedură duhovnicească de a fi mereu într-o rugăciune continuă. Nu intru aici în nicio tălmăcire, a nimănui, ci doar a aminti anumiți trăitori ai Rugăciunii lui Iisus, pre care i-am văzut și i-am auzit. Spun, trăitori ai stării de rugăciune, pentru că este o bucurie a rugăciunii, pe care, unii dintre noi o încearcă. L-am auzit pe Părintele Cleopa Ilie, în mai multe rânduri rostind anumite cuvinte de mare adâncime, în privința rugăciunii făcută cu îndemânare și perseverență duhovnicească.

Deseori, când era întrebat despre rugăciune, primul lucru era de a evita elegant să vorbească despre o stare pe care o încercase și practica rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.

Personal, l-am auzit cum relata mulțimii de creștini adunați în juru-i, cum trebuie făcută rugăciunea adevărată și că în viața sa, nu a reușit să se bucure mai multă vreme de culmea unei rugăciuni, care să țină o stare de înaltă trăire mistică. Nu se simțea în largul lui, când era torturat cu tot felul de întrebări, care vădeau starea de sărăcăcioasă trăire duhovnicească.

Adică, noi dorim să servim mâncarea gata, fără să ne mai ostenim să o pregătim. Rugăciunea este ca pregătirea unei mese îmbelșugate. Pentru a pregăti și bucatele duhovnicești, trebuie să ai iscusință multă, să citești mult, să scrii mult pentru a nu uita exercițiul minții, să repeți mereu rugăciunile din carte și să faci și tu, adică noi, rugăciuni personale, adresându-ne direct lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor Sfinților și Îngerilor.

Primul pas! Gândul la Dumnezeu! Al doilea pas, în genunchi sau în picioare, în fața icoanelor din casă, din Biserică, în fața soarelui, în fața Cerului, gândirea și voința curată și sfântă de a intra în convorbire cu Împăratul Ceresc, rostind rugăciunea adresată Duhului Sfânt, pe care Iisus L-a trimis după Înălțarea Sa la Ceruri, „Duhul Adevărului, Care pretutindenea este și pe toate le împlinește”.

Sfântul Apostol Pavel, îi îndeamnă pe creștinii din Salonic, în cele două epistole ale sale, la un mod normal de viață, am putea spune, în chip inedit, așezând în text (I Tesaloniceni 5, 16) un îndemn de inimă, adică: „Bucurați-vă pururea!”, adică pentru totdeauna, precum urmează imediat: „Rugați-vă neîncetat!” (I Tesaloniceni 5, 17)

Iată, aici, avem două porunci imperative: Bucuria și Rugăciunea!

Vădit, aceste două stări ale inimii, ale sufletului, ale vieții noastre, merg mână în mână, ca două surori de aceeași mamă, gemene!

A săvârși o rugăciune, care să fie ascultată de Domnul Dumnezeu, și a o împlini în viața noastră, este o performanță duhovnicească. Ea se împlinește, dacă este făcută din dragoste și cu credință iertătoare. Și mai ales atunci, când devenim filantropi, noi, ascultând și pe Apostolul Pavel, care îndeamnă pe saloniceni: „Fraților, rugați-vă și pentru noi” (I Tesaloniceni 5, 25), atunci putem spune: „Că dăruind vom dobândi” convingerea la care a ajuns și Părintele Nicolae Steinhardt, convertitul de la Rohia Maramureșului.

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar