Uneori, diferiţi tălmăcitori ai vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, au scris că paşnicul domnitor s-ar fi îngrijit mai mult de „lucruri sfinte”, sau de „lucrurile religioase” decât de lucrurile politice.

Iată, în vremea secolului al XIX-lea, Florian Aaron ne arată că: „Neagoe, în toată vremea vieţii sale îndeletnicindu-se mai mult cu îngrijirea de lucruri sfinte, petrecu nişte zile pacinice. Dar pe cât putea să se fericească prinţipatul cu odihna şi buna petrecere pe dinlăuntru, pe atât trebuia să se îngrijească de ameninţările dinafară ce se făcea din partea turcilor pentru pierderea acelor lucruri scumpe…Neagoe Basarab şi-a dezvoltat caracterul său cel evlavios mai mult în lucrurile religioase decât în cele politice. Vorbesc pentru aceasta zidirile cele pompoase şi falnice de biserici din Ţara Românească, prin care a lăsat la rumâni o pomenire neştearsă.”[1]

Dacă ar fi să tălmăcim pe marginea acestui text, am putea spune, că Neagoe Basarab „petrecu nişte zile pacinice” tocmai pentru că „în toată vremea vieţii sale” se îngrijea de „lucruri sfinte”. Iar „fericirea prinţipatului cu odihna şi buna petrecere dinlăuntru” nu se putea asigura numai cu rugăciunea, postul, meditaţia şi ctitorirea de biserici şi mănăstiri, ci şi cu înţelepciunea care vine de la Dumnezeu şi este pusă în lucrarea gospodărească, numită diplomaţie, în termeni moderni.

Cât de grele şi ameninţătoare erau vremurile de atunci asupra Ţărilor Române, adică Moldova, Ţara Românească și Transilvania!... Numai Neagoe Vodă, Cancelaria sa şi boierii Craioveşti, rudele sale, ştiu prin ce îngrijorări şi mari temeri au trecut în tot timpul.

O singură greşeală dacă săvârşea Neagoe Vodă, atât el, cât şi boierimea ţării, fără întârziere, erau retezați de sabia Înaltei Porţi, care sancționa orice ambiţie şi trufaşă comportare.

Nu întâmplător, Mihail Kogălniceanu afirma: „Neagu I Basarabă se urcă pe tron. A fost o zi memorabilă pentru cei din Ţara Românească fiindcă această zi le dădu un domn bun. În timpul lui certurile şi războaiele încetară, poporul fu fericit.”[2]

Neîndoielnic, Neagoe Vodă Basarab ştia prea bine viaţa tulburată a Moldovei de sub domnia lui Ştefan cel Mare. Din experienţa lui războinică, a învăţat cu adevărat că pacea este sfântă. Nu doar spaima unui război sau a mai multor războaie l-a făcut pe Neagoe să-şi zidească domnia pe bună pace, ci mai ales pregătirea sa intelectuală şi duhovnicească, deopotrivă. Firea-i paşnică, plină de înţelepciunea dumnezeiască, sfaturile părinteşti ale Patriarhului Nifon şi aşezarea şi cumpănirea familiei sale boiereşti, a dus la domnia paşnică şi la fericirea poporului afltat sub grija sa părintească.

Tot la mijlocul secolului al XIX-lea, August A. T. Laurian[3], spunea că „boierii aleseră domn pe Neagu Basarabă, fiul spiritual al Patriarhului Nifon, om cu mari calităţi, inimos, generos, religios, amic al păcii şi al artelor frumoase”.

Dacă ne gândim că tânărul Neagoe a avut, chiar de la intrarea în maturitate, un părinte duhovnicesc de talia marelui Patriarh Nifon – marea lui şansă de la Dumnezeu – nimic nu ne mai este de mirare pentru creşterea lui de mai târziu, în evlavie, ctitorii şi diplomaţie politicească.

Istoricul V. A. Urechea[4], în veacul al XIX-lea, cuprins de admiraţie pentru tânărul principe şi voievod al Ţării Româneşti, Neagoe Basarab, ne-a lăsat mărturii ca acestea: „Lui Mihnea cel Rău, dupre oarecare grele prefaceri, urmă domnul Neagu Basarab, fiul spiritual al Patriarhului Nifon. Neagu fu un principe de acei puţini la număr, care sunt plini de anima (însufleţire, n.n.), de generozitate, de relege (religie, n.n.). El administră ţara cu blândeţe şi se arătă iubitoriu de pace. Neagu, protejă artele, ştiinţa şi virtutea; fondă monastiri, spitale, etc. Catedrala cea frumoasă de la Argeş este opera din timpul acestui bun domn; se zice că pentru edificarea acestei biserici Neagu şi doamna sa îşi cheltuiră toată averea vânzând până şi juvaierele domneşti”.

Inima şi sufletul istoricului V. A. Urechea[5], vibrau în adânci rezonanţe spirituale, atunci când strălucitul său condei era înmuiat în culori de curcubee: „Domnia lui Neagoe Vodă este cunoscută ca una dintre cele mai ilustre, dintre cele mai excepţionale, în care, între anii 1512-1521, Ţara Românească făcu serioşi paşi în cultură, în diverse direcţiuni. Artele înnemuriră prin Curtea de Argeş domnia lui Neagoe”.

Cât de mult este mângâiată inima noastră, a argeşenilor musceleni şi a tuturor românilor, când în istoria neamului românesc, plin de sfinţi şi martiri, citim astfel de mărturii!

Calinic Argeșeanul, Sfântul Neagoe Vodă Basarab, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017

[1] Florian Aaron, în „Idee repede de istoria prinţipatului Ţării Româneşti”, tomul I, Bucureşti, 1835, pp. 182, 186.

[2] Mihail Kogălniceanu, Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens, Berlin, 1837.

[3] A. T. Laurian, Istoria românilor, Partea a III-a. De la căderea Constantinopolului până în zilele noastre, Iaşi, 1853.

[4] V. A. Urechea, Istoria românilor, Biografii româneşti despre metoda catehetică pentru clasa a II-a şi a III-a primarii şi şcoalelor săteşti din Principatele Unite, Iaşi, 1863 (pe coperta exterioară 1864), p. 75.

[5] Idem, Schiţe de istoria literaturei române, Bucureşti, 1885, p. 56.