Într-un iureş nemaiîntâlnit, s-au început lucrările pe toate fronturile. Decaparea tencuielilor, săparea şanţurilor, amenajarea lacurilor, continuarea înălţării clopotniţei, acoperirea cu tablă de cupru, croirea altei intrări în mănăstire şi îndreptarea drumului perpendicular pe clopotniţă, decolmatarea dimprejurul bisericii-bolniţă.

Două săptămâni au trebuit pentru a elibera pivniţa lui Matei Basarab de tot felul de materiale şi gunoaie, care erau până în tavan. Şcoala de la Brâncoveni a venit să ajute la lucru cu directorul şi profesorii, care nu prea au fost pe la Mănăstirea Brâncoveni, considerat un loc părăsit şi în totală ruină.

Animatoarea din umbră şi cu o totală discreţie, care a ajutat la restaurarea complexului brâncovenesc a fost Elena Bărbulescu. Deseori venea cu preşedintele Ştefan Bujor de la cultură şi cu Vicepreşedintele Consiliului Popular Judeţean Olt, de atunci, Vasile Sulger, însoţită întotdeauna, de cântăreaţa Teodora Ţucă – Păunescu, prietena sinceră dinainte de 1989 şi după aceea, până a trecut la Domnul.

Îmi aduc aminte că era ziua de Sfântul Ilie, după masă. Era nevoie mare de motorină. Restricţiile se ţineau lanţ. Elena Bărbulescu trebuia să rezolve problema acută a lipsei de carburanţi.

- Domnule Director, te rog frumos, fă ceva pentru Mănăstirea Brâncoveni. Este totul la pământ acolo. Dă şi dumneata vreo 6 tone de motorină. Azi este Sfântul Ilie. El te va ajuta în viaţă, se ruga şi argumenta Elena Bărbulescu. Mă bucuram că se implica. Aveam şi noi curaj.

Cum a ajutat Mănăstirea Brâncoveni, aşa a ajutat şi Mănăstirile: Clocociov, Strehareţ şi Călui, monumente istorice, ajunse în mare jale.

În primăvara anului 1989, Elena Bărbulescu devenise mai autoritară şi grăbită.

- Să restaurăm mai repede. Este prea mult timp de când s-a început lucrarea. Vrem să se termine anul acesta. Că nu se ştie, azi suntem, mâine nu mai suntem. Că nimeni nu este veşnic pe pământ.

O grea lucrare a fost amenajarea în pivniţa lui Matei Basarab a unui lapidarium, unde s-au adus fragmente de stâlpi din marea Mănăstire Văcăreşti, care s-a dărâmat până la temelii.

S-a reuşit o lucrare de mare valoare. Au fost aduse de la Palatul Mogoşoaia tot ce s-a putut pune în pivniţa frumoasă a lui Matei Basarab, stâlpi uriaşi sculptaţi în piatră, fragmente din capiteluri, pietre de mormânt, ancadramente de uşi şi ferestre.

Era pus un termen. Până la 10 aprilie 1989 s-a terminat şi amenajarea cea mult dorită a pivniţei. Toată lumea era mulţumită. Doar singur Patriarhul Teoctist, când a auzit că s-au luat stâlpii de la biserica Mănăstirii Văcăreşti, s-a „ciudălit”, cum spune moroşanul.

- Da! Da! Cu aprobarea cui, măi Calinic, ai dus tu la Brâncoveni, stâlpii de la biserica Mănăstirii Văcăreşti? Să-i aduci înapoi! Avem nevoie aici la Bucureşti. Trebuie să-i folosim la Institutul Teologic, la Casa Ecumenică.

N-am fost cruţaţi de vorbe de mustrare multă vreme. Nu se mai putea face nimic. Am dorit doar să mai salvăm câte ceva din prea frumoasa Mănăstire Văcăreşti.

Tot cu Elena Bărbulescu am încercat să restaurăm Biserica şi Curtea Domnească din Caracal, ctitorită de Mihai Viteazul. S-a început cu mult entuziasm. Anul de răscruce, 1989, a încetinit restaurarea. Primarul de la Caracal, Gheorghe Anghel, mi-a reamintit vremurile, tocmai după 19 ani. Se bucura că s-a făcut ceva bun pentru urbea aşezată în câmpia ce duce spre Dunăre.

Pe lângă toate acestea, Elena Bărbulescu a ţinut cu tot dinadinsul să fie făcută o frescă la muzeul mănăstirii, aşezată deasupra pivniţei lui Matei Basarab, casă în care se odihnea şi se ruga, din când în când, şi Constantin Brâncoveanu.

Un pictor moroşan Vasile Silişteanu, a reuşit cea mai mare frescă, în care ni se arată jertfa Brâncoveanului Constantin şi a fiilor lui cu Sfetnicul Ianache.

Din anul 1989, cu trei ani înainte de canonizare, am fost de părere ca pictorul să aşeze aureolă în jurul capului fiecărui martirizat, prin tăiere cu barda otomanului.

Oricine, la Mănăstirea Brâncoveni, azi, poate vedea pe un perete întreg, zeci de metri de frescă, ce ne vorbeşte de marea tragedie de la Constantinopol, din 15 august 1714!

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.