news        mail   location

 
 

Când am pornit să brodez câte ceva despre Glasul Instinctului, mi-a venit să cânt: Glasul roților de fier! De cele mai multe ori am auzit vorbe în „dungă” despre fenomenul numit „Instinct”.

 

Ca orice om, am încercat să citesc pe dinlăuntru și să analizez cu atenție acest fapt, pe care noi am învățat să nu ne grăbim, să rostim ceva întru neatenție sau doar așa...ca să ne aflăm în treabă.

Știam că „putem să cercetăm Istoria Neamului Omenesc, din toate vremile, din toate locurile, din toate formele societății, de pe toate formele de civilizație; îl vom găsi totdeauna și pretutindeni crezând din îndemn lăuntric, în fapte, în cauze mai presus de această lume văzută, mai presus de această minune vie care se numește natura. În zadar s-a încercat să se explice, să se ridice în slăvi natura; glasul lăuntric al mulțimilor omenești, nu s-a oprit niciodată aici; mereu a căutat și a văzut totdeauna ceva dincolo de această natură”.

Este greu să înțelegem, uneori, progresul științelor, de aceea, „...Ceea ce este mai presus de fire s-a socotit înfrânt, înlăturat, pentru că într-un colț al lumii, într-o zi oarecare, au sporit mult științele naturii și cele istorice și sociale, și pentru că, în numele științei, s-a combătut, în cărțile vestite, lucrurile cele mai presus de lume. Și nu numai în numele oamenilor de știință, s-a dat această sentință, ci chiar și în numele poporului!

Putem să gândim și să acceptăm, o oarecare mustrare: „Ați uitat cu desăvârșire sau nu ați înțeles niciodată omenirea și istoria ei. Nu cunoașteți deloc ce este poporul; ce sunt toate popoarele, care sunt pe fața pământului!

Prin urmare, niciodată nu ați pătruns în aceste milioane de suflete, în care credința în supranatural este și rămâne prezentă și lucrătoare, chiar când se pare că oamenii o desmint prin cuvintele de pe buzele lor! Deci, cum vă dați seama ce distanță fără de margini este între lăuntrul și cele din afară ale acestor suflete, între mișcările schimbătoare, care tulbură mintea oamenilor și instinctele nestrămutate, care călăuzesc viața lor! Este adevărat! În vremea noastră sunt în popor mulți părinți, mame, copii, care se socotesc necredincioși și își bat joc cu ifose de minuni; urmăriți-i în viața tainică a casei lor, în încercările vieții lor. Ce fac acești părinți când copilul lor este bolnav? Ce fac acești muncitori de pământ, când ogoarele lor încărcate de roade sunt primejduite? Ce fac marinarii când plutesc pe mări pradă furtunilor? Ridică ochii spre Cer, se roagă, cheamă în ajutor această putere mai presus de fire, pe care voi o credeți înlăturată din mintea lor. Faptele lor pornite din îndemn lăuntric, fără putință de împotrivire, desmint în chip strălucit și spusele voastre și cuvintele lor.

Dintre toate ființele de pe pământ numai omul se roagă!”

Dintre instinctele sale morale, nu este niciunul mai firesc, universal, mai puternic, ca rugăciunea. Copilul o face cu toată supunerea. Bătrânul se retrage în văzduhul rugăciunii ca într-un refugiu împotriva slăbirii puterilor sale și a singurătății aduse de bătrânețe...La toate popoarele, vestite sau neînsemnate, luminate sau barbare, întâlnim la fiecare pas fapte de credință și formule de rugăciuni. Ce puternică și voioasă încredere sau cu sfială, teamă în văzul tuturor  sau în taina inimii sale, omul aleargă la rugăciune, ca la cel din urmă ajutor, pentru a-și umple golurile sufletului său și a duce mai ușor poverile soartei sale. În rugăciune găsește el, când totul îi lipsește, sprijin în slăbiciunea sa, mângâiere în durerile sale, nădejde în viața sa plină de virtute” (Guizot, istoric 1787-1874) L`Eglise et la societe chretiennneen 1861, p. 22-23, ed. 1861 și Meditation sur l`essence de la Religion chretienne: Le sur naturel, p. 92-95, ed. 1864).

Să nu uităm niciodată:

„Când suferința cu asprimile ei

Îmi roade inima și oasele,

Fără voia mea, strig către ceruri:

Dumnezeul meu” (Maurice Rollinet).

Chiar dacă ideea de Dumnezeu nu se poate cuprinde cu mintea, ea totuși se găsește în om și trebuie să o cultivăm cu mare grijă!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar