news        mail   location

 
 

Se mai aude, din când în când, pe la casele mari, că într-o Republică, aidoma lui Platon, ar cam fi câteva puteri cu identitate legislativă, care nu trebuie să se confunde, ca să nu se scufunde.

 

Am învățat și noi, că puterile: legislative, executive și judecătorești ar fi trei, dar mai este una, sărim noi jurnaliștii (am vrut și eu să fiu oleacă de jurnalist, dar nu mi-a mers la inimă), a patra putere: Presa!

Da! Presa este o Putere care spune și face dreptatea pe piața socială, când unii se mai odihnesc sau dorm în bucuria viselor.

Dar mai presus de toate, spune scriitorul Victor Hugo: „Nu există decât o singură Putere: conștiința în slujba dreptății! Popoarele, în decursul istoriei mondiale, nu au dorit să aibă nicio formă de sclavie și alte umilințe, prin călcarea drepturilor divine (dumnezeiești) ale omului: Nicio altă suveranitate în afară de legile Țării, pentru Popor, și de conștiință pentru individ”.

Pentru a separa apele, lumea învăța că: „a fi bun, este lucru rar, pe când, să fii drept este o datorie”. Deci, nu ne putem lăuda aproape cu nimic. Mă duc să-mi caut dreptatea, auzi câte un personaj de roman. Mai învățăm că „omul care are de partea sa dreptul este de neînvins, având de partea lui realitatea și că Dreptul este deasupra tuturor, Poporul suveran pe sine însuși și fiecare să fie suveran pe soarta sa proprie; acesta este dreptul la care aspiră omenirea bântuită de atâtea nedreptăți și încălcare a Drepturilor Omului!

Am avut și avem, Dreptul de a ne naște! Este suprema nădejde în Cer și pe Pământ!

Învățăm că „Dreptatea trebuie făcută întotdeauna la timp, dar după o vreme, pentru a analiza contextele în care s-au dezvoltat. Oricum, orgoliul (în sensul recunoașterii de sine) este o virtute pentru națiune.”

Suntem zidiți de Domnul Dumnezeu și întrupați, fiecare dintre noi, pentru aceea, să nu fim plini de violență pentru a învinge!

Avem Dreptul Primordial să existăm liberi și harnici!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar