news        mail   location

 
 

Iată cum cercetează filosoful Plotin „câmpul de flori” al Fericirii: „Dacă, deci, omul este capabil de a poseda viața completă, el este totodată capabil de a fi fericit;  altfel fericirea ar fi rezervată zeilor, fiindcă ei ar poseda singuri o viață de acest fel.

 

Dar pentru că noi afirmăm că fericirea există și la oameni, trebuie să cercetăm în ce fel există ea. În felul următor: omul are viață completă, când el posedă nu numai viața simțurilor, dar și facultatea de a raționa, și inteligența adevărată...

Dar posedă el această viață, cum posezi un lucru diferit de tine însuți? Nu fiindcă nu există niciun om care să nu o posede sau în putință (posibilitate) sau în act, vom spune noi (Plotin) că această formă de viață, această viață completă este în el ca o parte din el însuși, fiindcă o posedă numai în putință (posibilitate). Dar omul fericit este omul care de acum înainte este, în act, această viață însă și acela care a intrat în ea până a se identifica cu ea. De acum celelalte lucruri nu fac decât să-l înconjure, fără ca să se poată spune că sunt părți ale lui însuși, fiindcă el încetează de a le voi și ele nu ar putea să adere la ele decât prin efectul voinței sale. Ce este binele pentru acest om? Este binele pentru el însuși, grație vieții perfecte pe care o posedă (dar cauza binelui care este în el, este Binele care este dincolo de Inteligență și aceasta este într-un sens, cu totul altul decât binele care este în el. Proba este că în această stare, el nu mai caută nimic. Ce ar putea să mai caute? Lucruri inferioare? Nu. El are perfecția în el; acela care posedă acest principiu care dă viață; duce o viață care își ajunge ei însăși. Omul înțelept nu are nevoie decât de el însuși pentru a fi fericit și a căpăta binele...

În viața zbuciumată, fericirea sa nu este micșorată; el este neschimbător, ca și viața pe care o posedă, când cei care îi sunt aproape sau prietenii săi mor, el știe ce este moartea și cei care o sufăr o știu și ei dacă sunt înțelepți. Pierderea apropiaților săi și a rudelor sale, nu mișcă în el decât partea ei rațională, a căror suferințe nu-l  ating!”

Ca să ajungem la Fericire, trebuie să stăruim până ne despătimim de greul ispitelor pământești!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar