M-am bucurat să citesc, cu de-amănuntul, lucrarea exegetică și atât de lămuritoare a învățatului cărturar Diego Ferrante, care s-a ocupat de opera filosofului Boethius: Consolarea în filosofie!
M-am gândit că și la noi sunt destui cărturari și iubitori de filosofie, care să se împărtășească, mai îndemânos, din scurte arătări, cam ce drum trebuie folosit, pentru a ajunge la adevărata Fericire, pe care, în mod normal, fiecare om și-o dorește din toată inima. Așadar, Fericirea adevărată este scopul pe care toate ființele umane caută să-l atingă. Fiecare cu propriile griji. Fiecare își urmează propria cale. În mintea oamenilor este în mod natural inerentă dorința pentru binele adevărat, dar eroarea, deturnându-i, îi antrenează spre ceea ce se dovedește a fi o pistă falsă...Prin urmare, pe ceea ce prin natura sa este unitar și simplu, ticăloșia umană îl împarte și, în timp ce caută să obțină o parte din ceea ce este fără părți, nu poate obține nici partea, care nu există, nici întregul, pe care nu-l dorești deloc.
Și acum, care sunt aceste bunuri parțiale – corupte, pentru că sunt divizate -, în care oamenii cred că pot găsi binele suprem? Unii, crezând că Binele Suprem constă în a nu le lipsi nimic, se străduiesc să adune bani și bogății, crezând că binele suprem constă în onoare, caută să câștige respectul celorlalți prin obținerea de funcții publice și recunoaștere. Alții echivalează binele suprem cu puterea supremă sau caută faima și se străduiesc să-și facă numele cunoscut. Mulți consideră că este cel mai mare bine să se poată răsfăța cu plăcerile cele mai necuviincioase. „Astfel aveți, în fața ochilor, ca model de fericire umană: bogății, onoruri, putere, faimă, plăcere.” Este evident că aceste bunuri parțiale și, prin urmare, în mod necesar imperfecte, care sunt posedate de câțiva, nu pot constitui adevărata fericire la care aspiră toți prin legea naturală. Dar sunt ele adevărate bunuri de moment ce nu reușesc să protejeze sufletul de îngrijorări și să îl satisfacă?
Prin urmare, pentru Filosofie, Binele Suprem este acela care conține în sine, nu divizat (căci, să ne amintim încă o dată că divizarea atrage după sine imperfecțiunea), că în unitate perfectă, toate bunurile capabile să satisfacă sufletul uman...iar Binele Suprem, se identifică cu Domnul Dumnezeu: „Ființa perfectă, despre care nu se poate concepe nimic bun”, pentru că în El este Binele desăvârșit, Binele Suprem, spre care tindem cu toții, și că El ne asigură Fericirea și Mântuirea, care vin și nu mai pleacă!
Calinic Argeșeanul
