În istoria lumii s-au consumat, deopotrivă, fapte demne de laudă, dar şi nenorociri de tot felul. Acum vom aminti de tragedia consemnată în Biblie şi prăznuită întru pioasă aducere aminte: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul! Ioan s-ar traduce din limba ebraică: Dumnezeu a avut milă – compus din Iahve (forma scurtă Jo) + hanan „a avea milă”.

Sfântul Ioan Botezătorul a influenţat – ca nimeni altul – onomastica creştină şi în calendarul creştin ortodox are mai multe zile de pomenire. Despre el a spus Iisus: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul!” (Matei 11, 11).

Reamintim că naşterea Sfântului Ioan a fost vestită de înger: „Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, soţia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan!” (Luca 1, 13). Până la 30 de ani a stat la Templu, pentru a creşte în legea Domnului, potrivit rânduielilor şi doar după această vârstă a ieşit la propovăduire după care, retrăgându-se în pustia Iordanului, se întărea în rugăciune şi post, hrănindu-se doar cu lăcuste şi miere de albine. El propovăduia pocăinţa şi iertarea păcatelor celor care se mărturiseau cu părere de rău.

El a fost martorul lui Hristos nu numai cu naşterea sa, dar şi cu moartea sa şi precum Hristos a pătimit pentru păcatele noastre, Înaintemergătorul Său, Ioan, a îndurat moarte mucenicească, pentru fărădelegile lui Irod. Acest Irod, care se numea Antipa, era fiul lui Irod cel Mare, despre care citim în Sfintele Scripturi că a ucis pruncii din Betleem. El a luat de soţie pe fiica lui Areta, împăratul Arabiei. Dar după o vreme, aprinzându-se de patimă pentru Irodiada, soţia fratelui său Filip, a alungat pe soţia sa legitimă şi a luat-o pe aceasta, împotriva legii, făcându-se răpitor şi desfrânat.

Văzând aceasta, Sfântul Ioan Botezătorul, îl mustra pe faţă pe Irod, înaintea tuturor, zicând: „Nu-ţi cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău!” (Matei 14, 4). La porunca lui Irod Antipa, Sfântul Ioan este închis în temniţă, în palatul său de la Maherus, de lângă Marea Moartă. El se gândea să pună capăt vieţii lui Ioan: „Şi voind să-l ucidă s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat şi i-a plăcut lui Irod. De aceea cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: „Dă-mi aici pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus. Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur în loc pustiu!” (Matei 14, 5-13).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre Irod Antipa: „Că nu era împărat al popoarelor, ci al desfătărilor şi rob al patimilor. El nu numai Legea lui Dumnezeu o strica, ci şi ucidere pe nedrept făcea. Şi pe cine a ucis? Pe un bărbat drept, decât care, mai mare între cei născuţi din femei, nu s-a ridicat, precum şi Domnul a mărturisit. Pe un bărbat care locuia în pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele şi scârnave ale lor”. Iar Sfântul Grigore, scriind despre mânia care a cuprins pe Irodiada, mânie care să nu ne cuprindă pe nici unul dintre noi, a zis: „Drept aceea, părăseşte iuţimea şi lasă mânia, ca nu cumva împreună cu Irodiada, să te osândeşti, că ea se mânia mult asupra lui Ioan Botezătorul, care voia să o mântuiască pre dânsa. Că ea auzind de minunile ce se făceau de el, îşi astupa urechile, ca o aspidă surdă, până ce aflând vreme prielnică, l-a tăiat pe Ioan. Iar pe sine s-a făcut blestemată, de către cele patru margini ale pământului. Pentru că diavolul face voia plăcuţilor săi, ca să-şi săvârşească răutatea mâniei, aici lăudându-se cu păcatele, iar acolo să fie duşi, fără de pocăinţă, la osândă. Că ce a făcut mânia Irodiadei? Tăind pe Ioan, l-a trimis pe el în Împărăţia Cerurilor, iar pe sine la osânda cea fără de sfârşit.

De aceasta, temându-ne să ne silim a nu ţine mânia între şi întru noi!”. Şi aşa, vremea de scădere morală, a pus în balanţă, viaţa şi capul Sfântului Ioan Botezătorul, cu viaţa de dezmăţ şi desfrâu a lui Irod împăratul cu casa lui plină de fărădelegi.

Şi azi, amintirea întru slujbă şi rugăciune a pomenirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, cade şi ca o mustrare peste viaţa noastră ce se luptă între sfinţenie şi păcat!

 Dumnezeule, Milostiv fii nouă, păcătoşilor!

Calinic Argeșeanul