news        mail   location

 
 

Prin veacurile de demult, „Utopia” lui Thomas Morus, cum era și firesc, a preocupat multă lume. În cartea „Filosofie” (Idei fundamentale – Filosofia pe înțelesul tuturor, Editura Litera, București, 2016, pag. 201) este un episod care ne vorbește de Utopia marxistă! S-ar părea bizar, dar, totuși, se merită să facem un popas, cât de cât, lămuritor.

 

Marx visa o societate perfectă, fără diferențe de clasă și conform dialecticii cu regulile ei, conflictul care apare între clase (burghezia și proletariatul – muncitorimea modernă), transformările respective sunt văzute ca sprijinite de natura tot mai complexă a procesului de producție și perfecționarea tehnologiei, șomajul, avea să fie tot mai pronunțat și tot mai mulți oameni aveau să fie înstrăinați de mijloacele de producție și, astfel, societatea avea să se împartă în două: pe de o parte, numărul mare al celor săraci, iar pe de altă parte cei puțini care controlau și dețineau mijloacele de producție și conform regulilor Dialecticii, conflictul avea să se transforme într-o revoluție violentă spre a stabili o nouă societate fără diferență de clasă.

Aceasta avea să fie societatea utopică, lipsită de orice conflict, care marca sfârșitul dialecticii. Marx credea că această societate perfectă nu va avea nevoie de guvernare, ci doar de administrare, care să fie dusă la îndeplinire de liderii revoluției: „partidul comunist” (prin care se referă la cei care au aderat la cauză și nu neapărat la o organizație specifică). În cadrul acestui nou tip de Stat (pe care Marx îl numea „dictatura proletariatului”) oamenii se vor putea bucura de o democrație reală, iar avuția va fi în proprietatea societății” (pag. 202). Dar separarea puterilor în Stat democratic?

Așa s-au „calicit” popoarele, ai căror lideri (burghezia nouă, modernă) nu au înțeles ce a vrut Marx să însemne o schimbare spre socialism și spre comunism, cum se „urla” la toate întrunirile.

Și așa am rămas fără pământ! Nici măcar câteva petice pe sub ușă și împrejurul casei, ca să poți pune câteva straturi. În drum, în fața porții, se puneau straturi! Acum se pun flori! Avem o democrație solidă, făcută de oameni. Marx nu a mai trăit să vadă ce s-a făcut cu gândirea lui și cu speranța de a schimba lumea!

Știu ce a însemnat o nouă societate agricolă și industrială! După anul 1989, s-a ivit o nouă societate și cu o nouă democrație! Să ne trăiască!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar